CE FAIN când mai găsești, prea arar, din păcate, COPILĂRIA ÎN STARE PURĂ… așa cum trebuie să fie ea: zburdalnică, senină, departe de smatphonne, de laptop, de puzzle-ul atâtor atracții care, la drept vorbind, la un moment dat ne vor transforma în roboți, săraci la minte, dependenți doar de creierele gadget-urilor…
Copilăria e aia când te mai joci cu balonul roșu, ocrotindu-l, de toate cele să nu-l spargi, ori, mai abitir căutând să-l spargi, de dragul pocnetului vinovat dar șod, când mai știi și vrei să strângi în brațe ursulețul cel pufos, fără să te grăbești- atificial, bolnăvicios, să te apuci să scrii o scrisoare de dragoste colegului de bancă…
Copilăria e atunci când, cu orice chip, vrei să încaleci a mai mare bicicletă care-ți iese-n cale, pentru că tu știi că din basme sau… cine știe de unde, ai căpătat puteri de Făt-Frumos sau zmeu…
Dacă vom fi uiatt toate astea, dacă vom ajunge să râdem acru de toate acestea, vom fi mai săraci, mai triști… mai neputincioși. Și… sigur… mai bătrâni înainte de vreme.
Foto: Louis Guermond
