O poveste despre bibliotecar si biblioteca. La Avrig

Un bibliotecar e o gazda. Sau, un vrajitor. Acolo, între carti si proiecte. E cel ce sta de vorba cu scriitorii de ieri si de azi si, deopotriva, cu cititorii- mari si mici. O poveste interesanta, bogata si… speram, cu talc, am gasit la Biblioteca din Avrig, unde am stat de vorba cu doamna Maria Grancea.

Iat-o:

-Încep prin a întreba unde şi cum a început pasiunea pentru cărţi şi profesia de bibliotecar…. pentru dumneavoastră?

-Mi-au plăcut întotdeauna poveştile, am avut bucuria de a petrece destul de mult timp in compania bunicilor sau a străbunicilor, toţi mari povestitori, aşa cum sunt, în general, oamenii la ţară, poveştile şi cântecele le sunt însoţitori la muncă din fiecare zi. Aşa am cunoscut poveştile cu Iele, cu Împăratul (toate începeau cu „pe vremea Imparatului”), cu păduri şi munţi, cu peşteri  şi cetăţi, cu uriaşii care locuiseră în zona noastră. Fiecare loc, fiecare fântână, fiecare izvor sau fiecare poiana avea o poveste. Străbunicul meu îmi spunea poveşti care sădeau in sufletul meu de copil un sentiment al apartenenţei unui neam mândru, dar şi poveşti care mă duceau cu gândul într-o lume de basm, bunicul (Moşul) îmi spunea poveşti hazlii, pline de tâlc, bunica îmi spunea poveşti moralizatoare.

De ziua mea sau de la Moş Crăciun primeam cadou cărţi, dar nu erau multe aşa ca, atunci când am terminat clasa întâi tata m-a dus la Biblioteca publică. Aşa am descoperit lumea cărţii, iar cărţile mi-au devenit prieteni.

Mai târziu, în liceu (am urmat liceul „O.Goga” din Sibiu) am făcut practica în Biblioteca judeţeană şi atunci am descoperit sau redescoperit lumea cărţii din cu totul alta perspectivă, atunci mi-am dorit să fiu bibliotecar. Împlinirea dorinţei a venit mai târziu, am urmat facultatea de Biblioteconomie şi am ajuns bibliotecar.

-Ce înseamnă pentru dumneavoastră aceasta profesie… practicată într-o biblioteca de provincie?

-Am început să lucrez în biblioteca din 1990 şi, deşi părea ceva simplu privit din afară, nu a fost. Fondul de carte era limitat şi vechi, spaţiul foarte strâmt, dar dacă faci fiecare pas cu atenţie parcurgi drumul în siguranţă. Am început să „bat la uşile” după care se decideau cheltuielile, să cer,  să argumentez, să cer şi să obţin, din când in când, doar din când în când, banii pentru cărţi noi. Apoi era publicul care trebuia să găsească ceea ce căuta: cartea la care nu avusese acces înainte de 1989.  Nu era uşor, in provincie bibliotecile sunt cenuşărese, bugetul nu ajunge aproape niciodată, e prea frig înăuntru iarna şi mult prea cald vara, de multe ori ţi se spunea „lasă, spune şi tu mersi ca iei salariul”. Bibliotecarul este .. de toate: de la director la femeie de serviciu. Cititori erau, mulţi, mult prea mulţi pentru fondul de carte, dar atunci, toata lumea era dornică să recupereze lecturile pierdute prin cenzura comunistă. Erau cărţi pentru care făcusem liste de aşteptare.

Spaţiul puţin nu-mi permitea activităţi în biblioteca aşa ca pe acestea le făceam în şcoală, atunci când se putea sau, din 1997, la Muzeul pe care-l „primisem la pachet”.

Am adunat în timp idei şi dorinţe de activităţi într-un spaţiu adecvat, visam la asta si speram chiar dacă nu părea că ar fi fost vreodată posibil. Ştiam că poveştile se termina… in general frumos si  … n-am greşit, din Cenuşăreasa, Biblioteca a devenit Regina balului. A fost nevoie de 20 de ani pentru asta dar a meritat.

În 2010 am primit un spaţiu generos pe care am fost lăsată să-l gândesc aşa cum aveam, sau credeam ca am nevoie şi aşa magherniţa de ieri s-a transformat în palatul de astăzi.

Tot în 2010 Biblioteca a intrat în programul „Biblionet” şi a fost dotată cu aparatura IT pentru accesul publicului la internet.

-Îmbinaţi perfect munca în biblioteca cu… o serie de proiecte… şezătorile, biblioatelierele pt copii, etc…. Ce vă face să vă implicaţi atât de mult?

-Tot timpul mi-am dorit sa fac mai mult, aveam idei despre cum ar trebui (sa cum credeam eu că ar trebui) să fie o bibliotecă publică de când eram copil. Constrângerile de atunci legate de accesul la carte mi-au dat idei mai… liberale privind libertatea de a decide ce, când şi cum citeşti. Nu am avut chiar toate resursele de care as fi avut nevoie atunci când am amenajat noua bibliotecă, dar am încercat s-o fac plăcut accesibila pentru toate vârstele.

Cat priveşte proiectele şi activităţile bibliotecii eu cred că sunt doar nişte întâmplări fireşti într-o instituţie de cultură, singura de altfel (împreună cu Muzeul) din Avrig.

Aici, la Avrig nu mai avem Casa de cultură, nu avem sala de spectacole, nu avem cinematograf, avem însă, o comunitate cu nevoi în spaţiul cultural, cu aşteptări. Ceea ce fac eu în biblioteca este încercarea de a anima măcar cate un segment din fiecare categorie de public. Nu toate activităţile pe care le organizez eu se întâmplă în biblioteca dar „pleacă” din biblioteca – de exemplu Festivalul „Toamna barocă la Avrig” care este conceptul „născut” în aceasta instituţie şi ii aparţine. Fiind biblioteca totul pleacă de la carte şi gravitează în jurul cărţii, biblioteca se reinventează de fiecare dată si pentru fiecare categorie de public, biblioteca fiind mai mult decât o instituţie a cărţii. Cartea rămâne axul principal în jurul căruia se învârteşte toată activitatea instituţiei dar, ca să atragi oamenii spre bibliotecă, trebuie să le oferi acele activităţi care le sunt lor necesare puse într-un context care le apropie de carte, sa creezi conexiuni între cartea din biblioteca şi nevoile sau obişnuinţele lor. Pentru aceasta trebuie să cunoşti bine comunitatea căreia i te adresezi şi nevoile/obişnuinţele acesteia si să  reinventezi biblioteca in ritmul în care se mişcă acea comunitate având grijă ca axul central al activităţii bibliotecii să rămână cartea. Cunosc, zic eu, destul de bine, comunitatea atât prin faptul ca m-am născut si am crescut aici cat si prin activităţile de voluntariat în slujba comunităţii pe care le-am făcut începând din 1999 prin cele doua ONG-uri in care activez.

-Câţi abonaţi aveţi la biblioteca acum si câţi erau când aţi început?

-Am început cu 150 de abonaţi, acum se depăsesc in fiecare an 1000. Poate nu pare mult dar pentru un singur om si un fond de carte, încă deficitar, este mult. La activitatile noastre nu participa, insa, doar abonaţii ci oricine doreşte, chiar daca nu este înscris ca cititor al bibliotecii.

-Câte volume aveţi în patrimoniul bibliotecii? Aveţi posibilitatea unor noi achiziţii?

-În prezent sunt 14 000 de volume, cam 1/3 ar trebui casate fiind foarte uzate, dar pentru că încă nu le putem înlocui le mai rulăm. Din când în când s-au făcut achiziţii, au fost ani in care nu am reuşit să obţin buget pentru nicio carte  si ani mai buni in care am facut achiziţii, anul trecut am avut bucuria de a putea achiziţiona, din bani de la bugetul local, carte in valoare de peste 8000 lei, am avut si sponsorizari, tot pentru achizitia de carte si am beneficiat si de un volum destul de mare de carte din donaţii (donatii in carte). A fost un an bun.

Am primit, de asemenea, materiale pentru biblioatelierele bibliotecii, sunt mulţi copii care vin la aceste ateliere si minunăţiile pe care reuşesc sa le realizeze le duc acasă, e o bucurie nespusa pentru ei sa duca mamei/bunicii ceea ce au învăţat să facă aici. Prietenii mei s-au obisnuit, ca atunci cand vin in vizita, in loc de o floare sa aduca diverse materiale „ti-am adus ceva pentru copiii tăi”. Copiii mei au 24 si 28 de ani, dar copiii pentru care primesc daruri au de la 4 la… adolescenţi, sunt toţi copiii de la bibliotecă.

Am avut surpriza ca avrigeni stabiliţi în străinătate să aducă, atunci când au venit in vacanta in tara, dulciuri pentru „copiii mei”, creioane colorate, hârtie colorată, lipici,  i-au văzut pe  copii pe pagina de facebook in biblioateliere.

-Vine vacanţa mare. Cu ce îi aşteptaţi pe tineri?

-Oooo , avem planuri mari. Ne gândim să reluăm jurnalul de vacanţă instituit anii trecuţi dar intr-un alt format „Cartea noastră de poveşti… de vacanţă”, în care vom scrie o poveste a fiecărei zile interesante , cea mai reuşită din cele câte se spun. Vom avea ateliere de pictura pe piatra, pe ceramica, pe lemn, pe sticlă, biblioboutique in care vom face lucruşoare de … mică artă, ateliere de făcut păpuşi (marionete) sper sa reuşim sa montam o poveste si, pentru cei mai mari si mai harnici vrem sa facem o macheta a oraşului Avrig din materiale reciclabile. Bineînţeles că o să desenăm pe asfalt de câte ori putem, de fiecare dată o temă, spaţiul din jurul bibliotecii e adecvat. Nu in ultimul rând proiectul „Vara se coc lecturile” continuă şi vrem să fie pomii noştri cat mai plini de titluri recomandate (si citite) de copii.

La cererea copiilor, care au fost foarte prinşi cu şcoala, am prelungit concursul „Reporter in localitatea mea” până în octombrie astfel că pot prinde în poveştile lor şi vacanţă.

Avem de lucru.

-Există înfrăţiri, colaborări cu alte biblioteci? Ce alte proiecte aveţi?

-Nu există înfrăţiri dar de colaborat am colaborat frumos cu Centrul de Informare Turistică Avrig, clasa de ţesut-cusut a Rodicăi Ispas de la Clubul Elevilor Avrig, CDI (biblioteca) de la Mârşa , cu Biblioteca Liceului „Ghe. Lazăr” Avrig, am „pus umărul” la înfiinţarea bibliotecii din Porumbacul de Sus cu care sper sa si ajung sa colaborez. Colaborez foarte bine cu şcolile din Tara Oltului, cu ONG-uri, unul din partenerii mei in multe proiecte este Asociaţia Prietenii Avrigului, asociaţie împreună cu care am realizat cele doua sezoane ale proiectului de succes „Şezătoarea”, colaborez cu As. GAL Tara Oltului, cu Liga Studenţilor de la UMF Târgu Mureş (proiecte in educatia pentru sanatate), cu Asociaţia Crescătorilor de Animale Avrig.

Am încercat să ajutăm puţin proiectul „Te iubeşte mama” proiect implementat de „Asociatia femeilor (romane) din Italia” şi doamna Silvia Dumintrescu, si am adunat din Tara Oltului scrisori, poezii si desene realizate de copii pentru părinţii lor plecaţi la munca în străinătate, acestea sunt acum pe blogul proiectului si daca impulsul acesta va funcţiona vor fi, poate, strânse suficiente materiale din mai multe biblioteci pentru a se constitui intr-un volum „Te iubesc mami!” ca oglindă a proiectului „Te iubeşte mama!”.

Am în perspectiva dezvoltarea proiectului privind educaţia pentru sănătate cu Liga Studentilor UMF Tg. Mures. Tot in perspectiva avem un proiect privind „securitatea alimentara, trasabilitatea şi tradiţia din fermă în farfuria noastră” cu Asociaţia Crescătorilor de Animale Avrig, programul „Natura Casa mea” început cu Gal Tara Oltului si Asociatia Crescatorilor de Animale Avrig. Vom începe în curând o campanie care urmareste sprijinirea unor copii saraci pentru ca acestia sa inceapa scoala „Ajuta un prichindel sa mearga la scoala, fă-i ghizdanul!”, campanie pe care o realizam împreună cu Asociaţia „Prietenii Avrigului” şi CIT Avrig, şi lista poate continua. Ideile de activitati si proiecte ne „izbesc” atunci când ne lovim de cate o întâmplare, o problemă, o dorinţă, o necesitate. Atunci căutăm o soluţie si… se naste ideea care este sămânţa unui proiect sau a unei activităţi.

Niciodată nu am crezut si nu cred ca fac ceva deosebit, nu, eu fac ceva obişnuit, normal, sunt doar un om al comunităţii mele şi încerc, aşa cum am învăţat, să lucrez ca să-mi merit locul. Sper din suflet să reuşesc cândva.

-Vă mulţumesc şi vă doresc multă putere să reuşiţi să realizaţi tot ceea ce v-aţi propus.