În 1912, când NU se inventase smartphone-ul şi nici GPS-ul, victimele Titanicului au fost găsite în numai 4 ore şi jumătate. În mijlocul oceanului plin de gheţuri şi rechini. În 2014, în era gadget-urilor, a STS-ului şi a tot soiul de instituţii cu responsabilităţi care mai de care, autorităţile române au bâjbâit, au orbecăit să găsească 7 victime ale unui accident aviatic, colo-n munţi. 6-7 ore. Au năvălit mai apoi, tipic româneşte, bâjbâielile, birocraţia, acuzele, ambiţiile, dar şi… neputinţele. Atât cât să numărăm morţi, răniţi, lacrimi şi întrebări fără răspuns. Cu duiumul.
Bezmetici, urmărim declaraţii, reportaje, anchete. Înmormântări. Altceva nu suntem în stare. Bezmetici, (ca nişte cuci înfometaţi) reprezentanţii statului dau din colţ în colţ. Până mâine, poimâine când, Doamne fereşte, iar se va întâmpla ceva. Ne pătrunde frica. Nu ştim cine, când va fi următoarea victimă şi în ce împrejurări.
Sau, aşa cum am mai spus, nu ne rămâne decât credinţa în Dumnezeu şi în bunii noştri ţărani. Ei ne salvează de tot şi de toate. Ei ne vindecă. Doar ei!
