Joi, dis-de-dimineață, în jurul orei 4.30, în centrul oraşului Făgăraş, şi-a făcut apariţia o ursoaică împreună cu doi pui zglobii. Cu toții, parcă dornici să facă cros pe străzi. Localnicii au anunţat imediat autorităţile apelând numărul unic de urgenţă 112.
Jandarmii din cadrul Grupei de Supraveghere si Intervenţie au intervenit pentru îndepărtarea acestora din zonă folosind doar semnalele luminoase. „Animalele au fost direcţionate către râul Olt la ieşirea din oraş. Efectivele de jandarmi au rămas în zonă pentru a preîntîmpina apariţia animalelor în zonă. Nu au fost înregistrate alte probleme”, a explicat pentru presa locală, Roşu Cristian, purtătorul de cuvânt al IJJ Braşov.
Demn de amintit, acesta nu este ceva unicat, Făgărașul confruntându-se în mai multe rânduri cu visite ale urșilor, cel mai garv fiind incidentul petrecut în cursul anului școlar trecut, când, tot într-o dimineață, un urs a atatcat o elevă care se ducea la școală, chiar în fața unui bloc.
- Sursa foto: bizbrasov.ro
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.



