marți, 10 decembrie 2024
2.4 C
Sibiu

Obezitate și subnutriție… locuri geometrice ale unei copilarii care dă semnale de alarmă! În România!

Cifre, statistici care chiar merita să fie luate în seamă. Nu doar … răsfoite într-o doară. Dincolo de scandalurile cu interlopi și politicieni, dincolo de divorțurile sau mofturile de zi cu zi ale vedetelor de carton…

Aproximativ un sfert dintre copiii de opt ani sunt supraponderali sau obezi, prevalenţa fiind de aproape două ori mai mare la băieţi faţă de fete, iar cinci la sută sunt subnutriţi, potrivit unui studiu realizat de Ministerul Sănătăţii, în cadrul unui proiect coordonat de OMS.

Un sfert din copiii de opt ani sunt supraponderali sau obezi, cinci la sută sunt subnutriţi – studiu

Așa cum precizează Mediafax.ro , studiul realizat recent de către Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, în cadrul proiectului coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), dovedește că prevalenţa supraponderalităţii este uşor mai crescută la fete decât la băieţi şi semnificativ mai mare în mediul urban faţă de cel rural.

 

„Prevalenţa obezităţii este semnificativ mai mare în mediul urban faţă de mediul rural şi cel semi-urban şi de aproape de două ori mai mare la băieţii de opt ani din România faţă de fetele cu aceeaşi vârstă”, arată Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă transmis luni agenţiei MEDIAFAX.

Demn de precizat, în urma centralizării datelor a rezultat că aproximativ două treimi dintre copiii incluşi în studiu sunt normoponderali, cinci la sută sunt subnutriţi, iar peste unu la sută suferă de subnutriţie severă.

Totodată, specialiștii atrag atenția că „Aproximativ un sfert dintre subiecţii studiaţi sunt supraponderali sau obezi. Prevalenţa suprapoderalităţii (inclusiv obezitatea) la copiii de opt ani din România este de 26,75 la sută, iar prevalenţa obezităţii este de 11,6 la sută. La nivel european, prevalenţa supraponderalităţii (inclusiv obezitatea) la grupa de vârstă de opt ani, conform raportului primei runde a studiului COSI, a variat între 19,3 la sută şi 49 la sută la băieţi şi 18,4 la sută – 42,5 la sută la fete. Prevalenţa subnutriţiei (inclusiv cea severă) în ţările participante la prima rundă este în general sub 2,5 la sută. Valori mai mari s-au înregistrat în Bulgaria şi Cehia (3,2 la sută)”.

În ceea ce priveşte distribuţia stării de nutriţie pe sexe, la nivel naţional, aproximativ cinci la sută dintre fete şi acelaşi procent dintre băieţi au subnutriţie, iar subnutriţie severă prezintă aproximativ unu la sută. Procentul de fete normoponderale (71,1) este cu 5,9 mai mare faţă de procentul de băieţi normoponderali (65,2).

„Prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la băieţi (29,8 la sută) este cu 6,1 la sută mai mare decât la fete (23,7 la sută). Prevalenţa obezităţii la băieţii de opt ani din România (15,03 la sută) este cu 6,79 la sută mai mare faţă de prevalenţa obezităţii la fetele de aceeaşi vârstă (8,24 la sută). Conform raportului primei runde a studiului COSI, prevalenţa excesului de greutate în Europa (inclusiv obezitatea) la grupa de vârstă de opt ani a variat între 22,1 la sută (Belgia) şi 49 la sută (Italia) la băieţi, iar la fete între 22,7 la sută (Belgia) şi 42,5 la sută (Italia)”, se arată în comunicat.

„Cea mai mare parte dintre copiii incluşi în studiu sunt normoponderali indiferent de mediul lor de rezidenţă (mediul urban – 64,2 la sută, 71,2 la sută în semi-urban, 72,2 la sută în rural). În funcţie de mediul de rezidenţă, prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la nivel national este de 31,6 la sută în mediul urban şi 21,7 la sută în mediul rural. Cea mai ridicată prevalenţă a obezităţii la copiii de opt ani din România s-a înregistrat în mediul urban (13,15 la sută), urmată de cea din mediul rural (10,18 la sută) şi semi-urban (9,85 la sută)”, mai rezultă din studiul citat.

În acest context, Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a arătat că obezitatea copiilor este o problemă importantă de sănătate, iar prevalenţa ei este în creştere în întreaga lume, cu o tendinţă alarmantă pentru Europa. (pardon, asta nu înseamnă… consolare și nici motiv să stăm liniștiți, că, iată, suntem … în rândul lumii…!)

 

„Consecinţele supraponderalităţii în timpul copilăriei constau în boli cardiovasculare şi diabet de tip II, probleme ortopedice şi tulburări mintale, rezultate slabe la şcoală şi de o scădere a stimei faţă de sine. Prevalenţa obezităţii s-a triplat în 2010 faţă de anul 1980 (OMS). Din această cauză, România, şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la proiectul OMS”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

În România, studiul s-a desfăşurat pentru grupa de vârsta opt ani, iar datele au fost colectate în luna mai 2013, pe parcursul a trei săptămâni, conform metodologiei şi calendarului propuse de OMS.

Măsurătorile au fost realizate pe un eşantion reprezentativ de 207 şcoli, din mediul urban şi rural, alese prin randomizare simplă, folosind ca bază de eşantionare totalitatea şcolilor primare din ţară care au un număr de copii înscrişi de cel puţin 40 de elevi / şcoală (4.589 de şcoli).

Copiii au fost clasificaţi conform standardelor OMS (subponderali, normoponderali şi supraponderali inclusiv obezi), iar datele se vor include în baza de date a Biroului Regional OMS pentru nutriţie, obezitate şi activitate fizică.

 

www.antena3.ro, realitatea.net 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Shopping City Sibiu sărbătorește magia Crăciunului cu surprize pentru toți vizitatorii

Shopping City Sibiu a fost decorat de sărbători și...

Se ridică noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, atracție turistică unică pentru România

De câteva zile, în căldarea glaciară a lacului Bâlea...

Sibiul a fost premiat! Motivul, unul de impact pentru viața comunității!

MERITAT! Sibiul, premiat pentru excelență în domeniul mobilității urbane...

Veste de ultim moment: Medic nou în Laboratorul de Analize medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Medicul Carmen Șabliovschi s-a alăturat colectivului medical din cadrul...

Alte articole

Titlurile de stat Tezaur vor continua și în luna cadourilor cu dobânzi de până la 7,60%

Românii pot investi, începând de azi, 9 decembrie, în...

Concertul de Crăciun al Corului Bach din Sibiu

Duminică, 15 decembrie, Parohia Evanghelică C.A. Sibiu și Corul...

Sărbătoarea multiculturalității la Filarmonica Sibiu

Filarmonica de Stat Sibiu celebrează Ziua Minorităților Naționale din...

Una dintre cele mai frumoase gradinițe dintr-un sat de la noi, inaugurată la Valchid

La finele săptămânii trecute, Moș Nicolae a adus un...

O săptămână într-un dans, la Muzeul ASTRA! Începe mâine!

10 decembrie 2024 Interval orar: 14.00 – 16.00 Locație: Pavilionul Muzeal...

„Marele Final” la ESTE Filmul de Miercuri

ESTE Filmul de Miercuri prezintă „Marele Final”, regia Matthias...

Veste minunată pentru rășinăreni!

Cei peste 5000 de locuitori ai comunei Rășinari vor...

Din aceeași categorie

Categorii populare