Din punct de vedere al Paştilor, sărbătoarea reprezintă, aşa cum ne încredinţează Prof Univ Dr Ilie Moise, Catedra de Etnologie şi Folclor a ULBS, scenariul ritualic de înnoire anuală prin moartea şi învierea anuală a lui Iisus.
Paştile se încadrează în modelul preistoric de renaştere simbolică a Timpului, prin jertfa divinităţii adorate.
Moartea, urmată de renaşterea divinităţii a fost înlocuită de jertfa lui Iisus pe muntele Golgota, în numele omenirii, reactualizată anual de creştini. Moartea, în Vinerea Mare, după umilinţe şi trădare, e urmat de trei zile de haos, pentru că omenirea rămâne fără protecţia divină. Urmează miracolul Învierii. Actele purificatoare din săptămâna luminată readuc echilibrul şi armonia în lume.
Asemenea altor scenarii de reînnoire- precum Crăciunul, Anul Nou, Anul Nou agrar, împrimăvărarea (Legenda Babei Dochia), şi acum sau acum mai mult ca oricând, Învierea impune sacrificii: mielul, ouăle, precum şi îndestularea cu alimente sacrale: cozonacul, pasca- ce conţin elementele primordiale ale facerii- oul, grâul (bătrânii spun că pe bobul de grâu se vede chipul lui Iisus), apa. focul, laptele).
Obiceiuri pascale în Mărginime
În satele din Mărginime, cu vechi tradiţii într-ale oieritului, (Sibiel, Sălişte, Răşinari, Jina, Gura Râului, Vurpăr etc), în noaptea de Paşti la Înviere, creştinii nu primeau doar sfintele Paşti (anaforă cu vin), ci şi… bucăţi de brânză, pentru a cinsti munca şi tradiţia ciobanilor din partea locului.
După ce prima zi de Paşti se petrece în familie, la părinţi, bunici sau naşi, a doua zi, se sărbătoreşte Plugarul. („Tânjaua”, în Maramureş) Cu acest prilej, este omagiat cel mai harnic om din sat- cel care iese întâiul cu plugul la câmp. Se face petrecere cu horă şi oamenii sunt invitaţi să ia exemplul aceluia cu care satul se mândreşte.
Tot în a doua zi de Paşti, se dă dezlegare la nunţi. Se merge la joc la şură, se dau în vileag legăturile dintre tineri, şi tot atunci se merge cu stropitul. Este un obicei bine înstăpânit în tradiţia saşilor, dar preluat şi la noi, la Paşti şi la Sf Gheorghe. Se stropesc fetele şi nevestele tinere, în semn de fertilitate.
Tot în zona Sibiului există obiceiul să fie împodobit un Pom cu ouă frumos decorate. Această tradiţie este păstrată tot ac o preluare a obiceiurilor din comunităţile săseşti. Aşa cum aflăm de la dl Prof Ilie Moise, ceremonialul e asemănător cu cel al bradului de Crăciun, dar globurile obişnuite sunt înlocuite cu ouă frumos împodobite, iar bradul e înlocuit de crenguţe de pomişori înflorite. Oul crud este golit de conţinut prin două orificii făcute cu un ac de cusut în cele două capete; prin suflare, gălbenuşul şi albuşul sunt eliminate, rămânând doar coaja oului. Prin orificii se trece un fir cu aţă, ce se înnoadă apoi la un capăt, şi astfel oul poate fi agăţat. Dar mai întâi oul este pictat şi colorat sau decorat cu abţibilduri. Vaza ce conţine crenguţele înflorite şi ouăle frumos decorate are un loc de cinste la masa sărbătorilor pascale.
Demn de ştiut, în strânsă legătură cu tradiţiile săseşti sunt şi jocurile cu ouă de Paşti, practicate în localităţi din judeţul Sibiu. Referitor la acest fapt, folcloriştii susţin că aceste jocuri şi interferenţele între tradiţiile româneşti, săseşti şi maghiare sunt amintite de Artur Gorovei, autorul unui studiu comparativ cu accent pe ţările occidentale. Oul înroşit, simbol al Sărbătorilor Pascale, este cinstit în localităţile din judeţul Sibiu prin diferite jocuri ai căror actanţi sunt deopotrivă cei mici şi cei mari.
Iată descrierea acestora (n.r. vezi site-ul Centrului Judeţean de Promovare a Culturii Populare Tradiţionale „Cindrelul Junii Sibiului):
„Spre exemplu, la Sălişte, ouăle roşii sunt câştigate în cadrul unui joc cu mingea. Băieţi şi tineri ies în stradă, aşează oul roşu într-un anumit loc, iar apoi, de la o distanţă de şapte metri, încearcă să lovească oul cu mingea. Cel care reuşeşte, duce oul roşu acasă.
În Sadu, jocul cu ouă roşii cunoaşte o altă formă, iar tinerii trebuie să-şi dovedească dibăcia de a ochi ouăle roşii cu banul. Obiceiul se desfăşoară astfel: un copil ţine un ou roşu în mână, iar de la o distanţă de un metru-doi, un altul trebuie să nimerească oul cu moneda, iar în momentul impactului moneda trebuie să rămână înfiptă în ou. Obiceiul se practică în prima şi în a doua zi de Paşti.
O formă asemănătoare a obiceiului se întâlneşte în Cârţişoara şi în Nou Român: băieţii fac o gaură în pământ, aşează oul roşu în ea şi, de la o distanţă de un metru, încearcă să-l lovească tot cu ajutorul unei monede. Sub această formă, obiceiul se întâlneşte şi în Arpaşu de Sus.
Vânătoarea ouălor de Paşti se desfăşoară astfel: în dimineaţa primei zile de Paşti, copiii se adună pentru a căuta ouăle ascunse de iepuraş, fie în casă, fie în grădină. Copilul care găseşte cele mai multe ouă este declarat câştigător, iar toţi copiii sunt recompensaţi cu ouăle găsite. În această formă, obiceiul este cunoscut şi practicat şi în rândul saşilor şi landlerilor din judeţul Sibiu”.
De asemenea nu este de trecut cu vederea faptul că la Înviere şi la slujbele ce însoţesc Sărbătorile Pascale, încă foarte mulţi ţărani din Mărginime, de toate vârstele, merg la biserică îmbrăcaţi în costumul tradiţional, ţesut de mame, soţii sau bunici.
