„Limba, Neamul și Țara nu se iau niciodată în derâdere” așa-i spusese Moșul (n.r. bunicul, bunăoară) când era copil, nu o dată, și urmând porunca aceasta cu o istorioară … în limba neamului.
Aşa îşi aminteşte doamna Maria Grancea, „îngerul” care împărtăşeşte copiilor din Avrig taina cărţilor şi a tradiţiilor la biblioteca orăşenească.
Şi ca să nu treacă 31 august ca o zi oarecare, ci ca un elogiu graiului de ziua sa (mai mult neştiută), cu toate că, la drept vorbind, „Limba Română este linia directă a lui Dumnezeu” (Paul Abucean), Maria Grancea a făcut, la un moment dat, un gest impresionant. Publicând pe o reţea de socializare, câteva cărţi poştale vechi, ce păstrează cuminţi amintirile oamenilor Avrigului, în grai curat ca apa de izvor…
De ce?… Pentru că, aşa cum spunea Alecsandri, „limba este cartea de nobleţe a unui neam”. Altfel spus, „Limba este intaiul mare poem al unui popor”, după cum ne dăscălea fiul Ardealului, Lucian Blaga.
De ce? … pentru că fie la Avrig, fie la Jina, la Agnita, Nocrich, Sighişoara, Constanţa, fie copii, adolescenţi sau bunici avem a face o plecăciune aceleia ce o rostim de când deschidem ochii-n lume. Şi, la urma urmelor, nu doar într-o zi pe an, aleasă la voia întâmplării…

sursa foto: Maria Grancea
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


