Opinie: Demolatorii economiei au prins glas!

De curand au avut loc în fostul partid de guvernamant  alegeri pentru posturile de vicepresedinti, iar secretul succesului unora dintre cei care s-au vazut alesi pare a fi capacitatea de a împrosca cu invective adversarii politici, daca se poate pe un ton vecin cu zgomotul făcut cu creta pe tabla.

După săptămâni bune de lupte fratricide, foștii conducători ai țării, și-au adus aminte că sunt în Opoziție, așa că și-au îndreptat tirul către activitatea guvernului. Fotoliile calde din partid fuseseră déjà cucerite ! În principiu așa și trebuie, numai că la ultima ieșire publică pe teme economice  n-au reușit decât o performanță similară cu… călcatul pe dinții unei greble.

Ce credeți că au găsit de cuviință să reproșeze guvernului Ponta? Nimic mai mult decât că urmează o criză a gazelor, generată atât de scumpirile anunțate pentru 1 iulie și 1 octombrie, cât și de mutarea sediilor Romgaz și Transgaz la București. În urma acestei crize ar avea de suferit nu numai populația, ci vor fi devastate și trei mari companii:  Interagro, Arcelor Mittal şi Dacia.

Cât de ipocrit trebuie să fii pentru a  susține astfel de enormități, TU, un partid care ai semnat acordul cu FMI, ce  prevedea cât se poate de clar calendarul eliminării prețurilor administrate la energie electrică și gaze naturale?

Care ai sistat, în 2010, livrările de gaze către combinatele chimice, inclusiv Interagro, după ce reprezentantul FMI, dl. Franks, de la al cărui cuvânt nu te-ai abătut niciun milimetru, a spus că guvernul României subvenționează exporturile furnizând gaz ieftin?

Ce treabă are guvernul cu disputele dintre sindicaliștii de la Dacia și patronat?

Cum poate să spună un politician de tip nou, cu pretenții de specialist în economie, că deschiderea unui sediu secundar al unei companii de talia Transgaz poate genera cheltuieli atât de semnificative încât să se reflecte în prețul gazelor?

Înțeleg drama prin care trec cei care s-au trezit orfani de tată politic și cu greutățile vieții în față. Trebuie să se  descurce singuri ! Dar îmi permit să le sugerez colegial să își  aleagă cu mai multă atenție temele de atac și comunicatorii. Nu de alta, dar cad în ridicol și oameni mai rezonabili, și care pun preț pe argumente, împreună cu cei superficiali și dornici de afirmare fără o documentare temeinică.

Taxe, sărăcie, economie sufocată și cheltuială nesăbuită a banului public, asta ne reproșează  partidul care a mărit TVA-ul cu 5 procente? Care a tăiat salarii și pensii? Care a adus în pragul falimentului zeci de mii de firme? Care a permis drenarea de bani publici către clientela de partid ? Vezi cazurile Oltchim și Hidroelectrica, pentru a da doar două exemple?

În final, aș vrea să ofer un scurt citat despre performanțele economice ale guvernului Ponta, cel acuzat că a pus economia pe butuci, chiar de către demolatorii  economiei, care au prins glas:

"Aş vrea să profit de onoarea pe care o am să fie Guvernul aici şi să observ că pe primele două luni ale anului este pentru prima dată când avem un sold pozitiv al comerţului exterior, cred că prima dată de la Revoluţie”.

Citatul este extras dintr-o declarație făcută ieri de președintele țării, chiar mentorul politic și spiritual al celor  care acum văd paiul din ochiul guvernului USL dar nu își mai simt propria bârnă. Atât de tare s-au obișnuit cu ea!

Gabriela Firea

Senator PSD Ilfov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Un secol de… ȚURU! Municipalitatea medieșeană vrea să pună în lumină minunatul obicei printr-un album foto centenar

Primăria Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, invită cetățenii orașului...

DE INTERES: Primăvara aduce TEZAUR, dobanzi de pănă la 7 % pe an

Pentru că primăvara înseamnă noi începuturi, este momentul perfect...

FAINĂ VESTE: Asociația Județeană de Turism Sibiu obține statutul oficial de OMD de nivel județean

În spatele fiecărei organizații care rezistă și crește stă...

DE NERATAT: Muzică simfonică și spectacol pentru copii în programul săptămânii la Filarmonica de Stat Sibiu

Săptămâna aceasta, Sala Thalia găzduiește două întâlniri muzicale distincte...

CÂND VREI, POȚI: Condiții mai bune de trai pentru 106 familii care locuiescpe Bdul Mihai Viteazu din Sibiu

Primăria Sibiu informează că a finalizat eficientizarea energetică a...

Alte articole

Echipa CNM ASTRA la CRAFT I(n)G – Research Mission in Italy

Echipa Muzeului ASTRA - Ciprian Ștefan- manager, Mirela Crețu-...

Inconștiență la volan… SANCȚIONATĂ de polițiștii sibieni

La volan FĂRĂ permisLa data de 9 martie a.c.,...

DE IMPACT: Delegație elvețiană la Sibiu pentru un proiect de eficiență energetică!

Primăria Sibiu a primit vizita unei delegații de specialiști...

Când medicina se face surată cu pictura… „se țese” o poveste minunată! Avem dovada!

„Din anul 2001, Dariana Baltador, asistent medical principal de...

„Sorella di Clausura”, proiecție specială cu invitați la ESTE Filmul de Miercuri

NU RATAȚI: ESTE Filmul de Miercuri prezintă filmul Sorella...

Tragedie în județul Sibiu: Un bărbat de 73 de ani, ucis de un adolescent după un conflict spontan

O dispută banală s-a transformat într-o crimă care a...

Din aceeași categorie

Categorii populare