miercuri, 30 aprilie 2025
12.4 C
Sibiu

Orasul se dezvaluie, cu toate ale sale. SERILE SIBIULUI, din nou in actualitate! Din aceasta seara!

După o pauză estivală, revin prezentările dedicate istoriei Sibiului, organizate de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, la Cafe Wien.

ASTAZI, întâlnirea este dedicată uneia dintre cele mai mari personalități din istoria Sibiului, IOAN PIUARIU MOLNAR. Tema aleasa este biografia primului medic oculist și a extraordinarei sale personalități. Ce inovații a adus? Ce rol a avut in viata sibienilor? sau Ce moștenire a lăsat el?

Invitat va fi dl. ALEXIU TATU, istoric și șef serviciu al Arhivelor de Stat din Sibiu.

Serile Sibiului este cel mai longeviv proiect al Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu, iniţiat încă din noiembrie 2009. Astăzi a ajuns astăzi la cea de a 51-a ediţie. Scopul acestor proiect este de a apropia specialiștii din domeniul cercetării Sibiului de publicul larg, nespecializat dar doritor de a descoperi istoria noastră, reușind astfel a face cât mai cunoscută istoria locală.

Așadar, de la orele 18.00 la Cafe Wien, Sibiul vi se dezvaluie. Un bun prilej pentru a intra în universul lumii medievale sibiene. Acest eveniment este realizat in cadrul proiectului „Cuvintele Sibiului”.

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

FAIN AȘA: S-a deblocat Sibiu Bike City!

Sibiu Bike City, sistemul public de închirieri de biciclete...

Robert Fotache- manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu

Domnul Robert Fotache, director administrativ al SCJUS din anul...

Contractele pentru digitalizarea Spitalelor de Pneumoftiziologie și Psihiatrie au fost semnate

FAINE VEȘTI: Investiții majore în tehnologii de ultimă generație...

Bărbat înjunghiat MORTAL la Moardăș

Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean...

Alte articole

O nouă etapă de înregistrare gratuită a terenurilor în cadastru și cartea funciară

ATENȚIE: De astăzi, 28 aprilie a început o nouă...

1 Mai deschide porțile distracției la Complexul pentru agrement și sport Lacul Binder

Din 1 Mai, Complexul pentru agrement și sport Lacul...

TNRS e bucură neîncetat! Două premiere internaționale în luna mai pe Scena Digitală: dans din Japonia și teatru din Coreea de Sud

VEȘTI MINUNATE: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) și...

AFLAȚI ACUM programul Muzeul Național Brukenthal în mini-vacanța de 1 Mai

În perioada 01 mai - 04 mai 2025, cu...

Un bărbat și un copil, răniți într-un accident lângă Nocrich

Polițiștii rutieri au intervenit puțin înainte de orele 13.00,...

Ministrul Culturii, în vizită la Brukenthal

Vineri, 25 aprilie 2025 doamna Natalia Intotero, Ministrul Culturii...

Săptămâna bună se cunoaște după… muncă! Sunt șantiere pe drumurile sibiene, iar noi avem detaliile!

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în...

Din aceeași categorie

Categorii populare