luni, 20 ianuarie 2025
-2.6 C
Sibiu

Păsările Cetății – expoziție personală Emil Mureșan. La Mediaș

Galeria municipală de Artă din P-ța Regele Ferdinand I, nr.1 va găzdui, începând cu data de 13 martie 2017, începând cu ora 17.00, o expoziție personală a maestrului Emil Mureșan, cu titlul „Păsările Cetății” care va cuprinde o parte din cele mai reprezentative lucrări în pânză de păianjen, sculptură, modelaj și colaje având ca și tematică legătura dintre păsările preferate ale artistului, Bufnița și vechile legende ale Cetății Mediașului. 
 Dincolo de simbolistica și conotațiile variate, mai vechi sau mai noi, legate de misterioasele creaturi ale nopții, bufnițele, atracția artistului medieșean pentru acestea pornește mai degrabă din perpetua admirație și contemplare a naturii, sub toate formele, expresiile și culorile ei imortalizate în creațiile sale, de-a lungul vremii. Totodată, pornind de la vechile povestiri și legende ale burgului nostru, relatate de George Togan în a sa „Istorie romanțată a Mediașului”, artistul a văzut în „păsările cetății” o exemplificare a simbiozei sau comuniunii firești dintre om și natură, dintre viața comunității și cea a naturii.
Poftiți, așadar, să (re)descoperiți creațiile inedite ale artistului Emil Mureșan și să ne bucurăm împreună de prezența sa, în cadrul vernisajului din spațiul expozițional din curtea Bibliotecii municipale „St.L.Roth” Mediaș.
Expoziția poate fi vizitata în perioada 13 martie – 31 martie 2017, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 16.00.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Femeie rătăcită în zona Păltiniș, recuperată de jandarmii sibieni

Vineri, în jurul orei 16.30, jandarmii montani sibieni au...

MERITAT: Municipiul Sibiu participă la Târgul de Turism de la Viena

Destinația turistică Sibiu este prezentată în aceste zile la...

FAIN AȘA: Școala „Regele Ferdinand” din Sibiu, modernizată și mai eficientă energetic

 Primăria Sibiu anunță că a finalizat lucrările de îmbunătățire...

Alte articole

UPDATE: Reţinere inculpaţi în dosarul vizând infracţiuni de corupţie săvârşite de angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii Sibiu

„Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin ordonanţa procurorului...

Atenție: O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online!

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a...

AȘA DA! Spații moderne pentru comercializarea florilor în cartierele Sibiului!

MINUNAT!!! Spații mai frumoase și mai funcționale pentru comercializarea...

La noi, sărbătorile nu s-au gătat! Vin Lolele! Poftiți la gogoși!

Asociația ”Breasla Lolelor”din Agnita are deosebita plăcere să anunțe...

FAIN AȘA: Muzeul ASTRA începe anul cu o expoziție organizată într-unul dintre cele mai spectaculoase castele din Europa!

Muzeul ASTRA organizează la Castelul Vianden din localitatea Vianden,...

Un mesaj… numai bun să vă meargă la inimă, AZI, din partea managerului Muzeului Național Brukenthal

"Ziua Culturii Naționale ne oferă prilejul să subliniem importanța...

Din aceeași categorie

Categorii populare