În data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 16.00, pe raza localității Fofeldea, polițiștii au depistat în trafic un sibian în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism în care transporta nu mai puțin de 3.700 articole pirotehnice- petarde de diferite dimensiuni.
Din nefericire, șoferul nu a putut da explicații clare despre proveniența mărfii, neavând nici documente legale în acest sens.
Cum e de înțeles, pe numele sibianului a fost întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform art. 37 din Legea 126/1995 R.
Cercetările continuă la nivelul Secției 3 Poliție Rurală Agnita.