Apneea obstructivă în somn poate transforma oboseala aparent obișnuită într-un pericol major pe șosele. Afecțiunea provoacă somnolență, reduce capacitatea de concentrare și încetinește reacțiile șoferilor, avertizează reprezentanții Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Persoanele care suferă de apnee obstructivă în somn se confruntă cu întreruperi repetate ale respirației în timpul nopții. Aceste episoade fragmentează somnul și împiedică odihna corespunzătoare, chiar dacă pacientul nu își amintește trezirile.
Consecințele pot deveni extrem de periculoase atunci când persoana se urcă la volan. Datele din literatura medicală arată că apneea obstructivă în somn este asociată cu o creștere de aproximativ două până la trei ori a riscului general de accidente rutiere.
Câteva secunde de ațipire pot avea consecințe dramatice
Oboseala și somnolența din timpul zilei reduc vigilența și capacitatea șoferului de a reacționa rapid la situațiile neprevăzute din trafic.
„Apneea în somn este o afecțiune care poate trece mult timp neobservată. Pacientul poate spune că doarme suficiente ore, însă, în realitate, somnul este fragmentat de numeroase episoade de oprire și reluare a respirației. Dimineața se poate trezi obosit, iar în timpul zilei poate avea dificultăți de concentrare sau poate simți nevoia să doarmă”, explică dr. Ioan Drăghilă, medic pneumolog și șeful Secției Pneumologie II din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Specialistul avertizează că somnolența resimțită în timpul conducerii nu trebuie confundată cu o stare banală de oboseală.
„Dacă apare la volan, poate duce la diminuarea atenției, la întârzierea reacțiilor și, în cazurile severe, chiar la ațipirea pentru câteva secunde. Pe autostradă sau pe un drum monoton, câteva secunde de neatenție pot însemna parcurgerea unei distanțe considerabile fără ca șoferul să fie cu adevărat atent la trafic”, precizează dr. Ioan Drăghilă.
Sforăitul puternic, unul dintre principalele semnale de alarmă
Apneea obstructivă în somn poate rămâne nediagnosticată o perioadă îndelungată. Există însă mai multe simptome care ar trebui să determine persoana afectată să solicite o evaluare medicală:
- sforăitul puternic și persistent;
- pauzele respiratorii observate de partenerul de somn;
- trezirile repetate în timpul nopții;
- senzația de sufocare sau gâfâitul în timpul somnului;
- somnul neodihnitor;
- durerile de cap apărute dimineața;
- oboseala și somnolența din timpul zilei;
- dificultățile de concentrare și scăderea atenției.
Un semnal deosebit de important este ațipirea în momente în care persoana ar trebui să rămână vigilentă, precum în timpul unei ședințe, în timp ce citește, privește televizorul sau conduce.
„Dacă un șofer simte în mod repetat că îi este foarte somn în timp ce conduce, nu ar trebui să ignore acest simptom”, subliniază medicul sibian.
Șoferii profesioniști, expuși unui risc suplimentar
O atenție deosebită trebuie acordată persoanelor care petrec multe ore la volan, precum șoferii de camioane, autobuze sau alte vehicule. În cazul acestora, reducerea vigilenței poate pune în pericol atât propria viață, cât și siguranța pasagerilor și a celorlalți participanți la trafic.
Riscurile sunt prezente și în cazul angajaților care manevrează motostivuitoare sau alte utilaje. Ghidul Ministerului Sănătății privind managementul pacienților cu tulburări respiratorii în timpul somnului evidențiază inclusiv implicațiile medico-legale ale bolii, prin asocierea acesteia cu accidentele rutiere și de muncă.
„Șoferii profesioniști au o responsabilitate suplimentară, pentru că starea lor de vigilență poate afecta nu doar propria siguranță, ci și viața celorlalți participanți la trafic. De aceea, simptomele sugestive pentru apnee în somn trebuie investigate și tratate corespunzător”, afirmă dr. Ioan Drăghilă.
Apneea în somn poate fi diagnosticată și tratată
Evaluarea unei persoane suspectate că suferă de apnee poate include un consult de specialitate și investigații pentru monitorizarea somnului și a respirației. Conduita terapeutică este stabilită de medic în funcție de severitatea bolii și de particularitățile fiecărui pacient.
Una dintre principalele metode de tratament este terapia CPAP, care menține căile respiratorii deschise în timpul somnului prin furnizarea continuă de aer sub presiune. Tratamentul eficient poate reduce semnificativ somnolența și riscul suplimentar de accidente asociat apneei.
„Nu trebuie să acceptăm somnolența diurnă ca pe ceva normal și, mai ales, nu trebuie să conducem dacă simțim că ne luptăm să rămânem treji. Un diagnostic corect și respectarea tratamentului pot face diferența între un drum sigur și un accident”, avertizează medicul pneumolog.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu recomandă persoanelor care sforăie intens, au pauze respiratorii în timpul somnului sau se confruntă cu oboseală persistentă și somnolență diurnă să solicite o evaluare medicală.
Orice episod de ațipire la volan ori senzația repetată de somnolență în timpul conducerii trebuie tratate ca semnale de alarmă. Nediagnosticată și netratată, apneea poate fi asociată și cu probleme grave de sănătate, precum infarctul miocardic, diabetul, demența precoce sau moartea subită în somn.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

