Peste 29 km de drum județean din Mărginimea Sibiului vor fi modernizați! Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul de finanțare: Investiție majoră de peste 293 de milioane de lei

Consiliul Județean Sibiu a semnat, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, contractul de finanțare pentru un proiect deosebit de important pentru locuitorii din zona Mărginimii Sibiului. Este vorba despre reabilitarea și modernizarea drumului județean 106E, care leagă localitățile Cristian, Orlat, Sibiel, Vale, Săliște, Galeș, Tilișca, Rod, Poiana Sibiului și Jina de rețeaua națională și europeană de transport.
Finanțarea este asigurată prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, din fonduri europene nerambursabile, cu sprijinul Fondului European de Dezvoltare Regională. Proiectul are o valoare totală de peste 293 milioane de lei, din care aproximativ 221 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, iar restul reprezintă cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Sibiu.
Traseul modernizat va avea o lungime de peste 29 de kilometri și se desfășoară pe teritoriul administrativ al localităților Săliște, Tilișca, Poiana Sibiului și Jina.
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu: Drumul DJ 106E este esențial pentru această zonă, fiind singura cale de acces care face legătura între Mărginimea Sibiului, autostrada A1, Aeroportul Internațional Sibiu și județul Alba. Acesta joacă un rol strategic nu doar în ceea ce privește mobilitatea locuitorilor, ci și în dezvoltarea turismului și a economiei locale.
Modernizarea acestui drum va facilita transportul de mărfuri și persoane, va reduce costurile și timpii de deplasare și va contribui la crearea de noi oportunități economice pentru comunități. Este o investiție demult așteptată și mă bucur că, în sfârșit, putem vorbi despre pași concreți spre realizarea ei.
Pe lângă refacerea completă a structurii rutiere, proiectul prevede construirea unui pod peste pârâul Săliște, lărgirea carosabilului în anumite zone, refacerea podețelor, rigolelor și a acostamentelor, precum și instalarea unor perdele forestiere care vor reduce riscul alunecărilor de teren și vor proteja mediul înconjurător. De asemenea, vor fi amenajate două stații de încărcare pentru mașini electrice și vor fi instalate treceri de pietoni dotate cu stâlpi fotovoltaici și marcaje vizibile, pentru a crește siguranța pietonilor.
Prin această investiție, Consiliul Județean Sibiu urmărește să aducă îmbunătățiri comunității din zonă, oferind un drum mai sigur, mai confortabil și mai prietenos cu mediul. Un drum reabilitat înseamnă mai puține emisii de gaze, consum redus de combustibil și costuri mai mici pentru întreținerea autovehiculelor. În același timp, facilitarea accesului la servicii publice, cum ar fi sănătatea și educația, contribuie direct la bunăstarea oamenilor.
Proiectul aduce beneficii pe mai multe planuri: economic, prin atragerea de investiții și dezvoltarea turismului; social, prin creșterea accesibilității și siguranței; și de mediu, prin aplicarea unor soluții sustenabile de construcție și protecție a naturii.
Modernizarea drumului județean Cristian – Jina reprezintă un pas concret spre o regiune mai accesibilă, mai sigură și mai bine conectată cu restul țării și al Europei. Este o investiție în viitorul comunităților din Mărginimea Sibiului și o dovadă clară că dezvoltarea durabilă începe cu infrastructura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Un secol de… ȚURU! Municipalitatea medieșeană vrea să pună în lumină minunatul obicei printr-un album foto centenar

Primăria Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, invită cetățenii orașului...

DE INTERES: Primăvara aduce TEZAUR, dobanzi de pănă la 7 % pe an

Pentru că primăvara înseamnă noi începuturi, este momentul perfect...

FAINĂ VESTE: Asociația Județeană de Turism Sibiu obține statutul oficial de OMD de nivel județean

În spatele fiecărei organizații care rezistă și crește stă...

DE NERATAT: Muzică simfonică și spectacol pentru copii în programul săptămânii la Filarmonica de Stat Sibiu

Săptămâna aceasta, Sala Thalia găzduiește două întâlniri muzicale distincte...

CÂND VREI, POȚI: Condiții mai bune de trai pentru 106 familii care locuiescpe Bdul Mihai Viteazu din Sibiu

Primăria Sibiu informează că a finalizat eficientizarea energetică a...

Alte articole

Echipa CNM ASTRA la CRAFT I(n)G – Research Mission in Italy

Echipa Muzeului ASTRA - Ciprian Ștefan- manager, Mirela Crețu-...

Inconștiență la volan… SANCȚIONATĂ de polițiștii sibieni

La volan FĂRĂ permisLa data de 9 martie a.c.,...

DE IMPACT: Delegație elvețiană la Sibiu pentru un proiect de eficiență energetică!

Primăria Sibiu a primit vizita unei delegații de specialiști...

Când medicina se face surată cu pictura… „se țese” o poveste minunată! Avem dovada!

„Din anul 2001, Dariana Baltador, asistent medical principal de...

„Sorella di Clausura”, proiecție specială cu invitați la ESTE Filmul de Miercuri

NU RATAȚI: ESTE Filmul de Miercuri prezintă filmul Sorella...

Tragedie în județul Sibiu: Un bărbat de 73 de ani, ucis de un adolescent după un conflict spontan

O dispută banală s-a transformat într-o crimă care a...

Din aceeași categorie

Categorii populare