joi, 7 noiembrie 2024
9.2 C
Sibiu

Peste 4.000 de pacienți cu COVID19 vor fi tratați cu ajutorul concentratoarelor și măștilor de oxigen donate către 67 de spitale

100 de concentratoare de oxigen de 10 LPM și 3.000 măști de oxigen, achiziționate de Superbet și INACO, ajung astăzi în spitalele din țară.

Este a doua tranșă livrată către unitățile sanitare după ce, în data de 29 octombrie, au plecat primele 10 concentratoare către Pitești, Craiova, Călărași, Brăila, Timișoara și Turnu Măgurele, acolo unde nevoia de oxigen era urgentă.

La distribuirea pachetelor au ajutat astăzi și ambasadorii Superbet – Ana-Maria Brânză, Ilie Dumitrescu, Cătălin Moroșanu, Bogdan Stelea, Virgil Stănescu și Vali Moraru.

Vedem în continuare imagini dramaticeu pacienți care împart unul cu altul aceeași mască de oxigen sau personal medical alergând cu tuburi de oxigen pentru bolnavii care sosesc non stop cu ambulanțele. Pentru majoritatea, oxigenul este primul tratament necesar, iar acum în valul 4, spitalele din România consumă cele mai mari cantităţi de oxigen de care au avut nevoie vreodată. Nu puteam sta impasibili în fața acestei drame. Medic la bază fiind, cred însă că cel mai mare ajutor ce poate fi dat acum, este prin vaccinare”, a declarat Augusta Dragic, președinte al Fundației Superbet.

IMPORTANT: Concentratoarele, achiziționate din Danemarca, Germania și Franța, la inițiativa Fundației Superbet și a INACO, au fost distribuite de voluntarii Superbet în 67 de spitale (vezi tabel), din 27 de județe ale țării. Au fost ajutate astfel și spitale din orașe mai mici unde acest gen de echipamente medicale ajung foarte greu sau deloc, deși nevoia de oxigen în acest caz este la fel de mare ca oriunde altundeva.

,,Pentru noi, faptul că am putut să răspundem strigătului de ajutor al managerilor de spitale înseamnă enorm! Am ținut legătura cu aceștia, ne-au spus cât de importante sunt concentratoarele pentru pacienți și că le pot salva viața. În plus, concentratoarele achiziționate de noi, fiind de 10 litri, ele sunt foarte utile. Sperăm ca inițiativa noastră să fie un exemplu pentru toți ceilalți actori din societatea civilă, să își unească forțele și să acționeze!”, spune Andreea Paul, fondator INACO.

Acțiunea de astăzi încheie campania de donare de echipamente medicale pentru spitalele de stat, în valoare de 200.000 euro.

,,Ca beneficiar a 3 concentratoare și 90 de măști de oxigen, ținem să vă mulțumim pentru eforturile comune de gestionare a pandemiei de COVID19 și pentru ajutorul oferit. Fiind spital de urgență, suntem suprasolicitați în această  perioadă, având în observație permanentă între 250 – 300 pacienți confirmați pozitiv. O parte sunt internați în secțiile spitalului (ATI Covid, Terapie intermediară, DTA) și o altă parte, în așteptare, la UPU. Necesarul de oxigen este foarte mare”, mărturisește dr. Socea Bogdan, managerul Spitalului Clinic de Urgență ,, Sf. Pantelimon” din București.

Concentratoare au ajuns și la Spitalul Județean de Urgență Brăila unde există un sector COVID19 cu 140 de paturi fără prize de oxigen, pentru pacienții cu formă medie de boală. “O parte dintre ei au nevoie de oxigen cu un flux moderat. Pentru aceștia, concentratoarele de oxigen sunt salvatoare. Mulțumim tuturor celor care ne oferă aceste aparate”spune dr. Mihaela Râșnoveanu, managerul SJUB.

În actualul context pandemic, este a doua campanie importantă de ajutorare a unităților medicale desfășurată de tandemul Fundația Superbet-INACO, după demersul din mai anul trecut, când  35 de spitale din 23 de orașe primeau echipamente de protecție și biocide.

Lista spitalelor, poze și un sincron cu Dr. Radu Niculescu, purtător de cuvânt al Institutului Clinic Fundeni  găsiți în linkul de Drive:
https://drive.google.com/drive/folders/1ZZj7mlKS8AQ3-LKs0N_Zw8CdcxdMkm7Y?usp=sharing

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

WOW! 10 zile de Ars Hungarica la Sibiu! Festivalul își deschide porțile vineri, 8 noiembrie

O nouă ediție a Festivalului Ars Hungarica începe mâine,...

Ora de educație muzicală în Filarmonica sibiană. Au participat zeci de elevi!

Aproximativ 30 de elevi de clasa a IV-a de...

Astrid Fodor a depus jurământul pentru un nou mandat de Primar al Municipiului Sibiu

Astăzi, 6 noiembrie 2024, la sediul Judecătoriei Sibiu, primarul...

Alte articole

Atenție la eliberarea actului de identitate în contextul alegerilor electorale ce vor urma

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, instituţie publică...

Cercetați pentru două infracțiuni de tâlhărie calificată, doi bărbați au fost reținuți. Prejudiciu URIAȘ!

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului...

Dar din lumea fascinantă a ARTEI, la Brukenthal, chiar de Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Expoziția Virgiliu Parghel, de vineri, la Palatul Brukenthal!Expoziția este...

Mesaj de impact din partea președintei CJ Sibiu pentru oamenii de afaceri din Polonia! (VIDEO)

Președinta Daniela Cîmpean îndeamnă afaceriștii polonezi să investească în...

Copilă accidentată pe trecerea pentru pietoni pe strada Nicolae Iorga din Sibiu

Polițiștii rutieri intervin în aceste momente la un accident...

Accident cu mai multe victime în localitatea Târnava

Polițiștii rutieri au intervenit azi, puțin înainted eorele 14.00,...

Din aceeași categorie

Categorii populare