Plugușorul şi… ritul semănatului ritual din cultul lui… Dionisos

ahoooo

Aho, Aho, copii şi fraţi

Ia-n samă luaţi

Urechile să căscaţi,

Inima să descuiaţi,

Pluguşorul să-l primiţi

Să cântaţi şi să-l cinstiţi

Pluguşor cu câte-ş boi

Cu tradiţie de soi

Din vreme îndepărtată

De la romani colindată…

Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugușorul cum i se spune în popor, este un străvechi obicei agrar prin excelenta, care se practică şi azi, cu multă vigoare. În ajunul Anului Nou, în multe locuri, chiar în ziua de Anul Nou, ceata de urători formată din doi până la douăzeci de flăcăi sau bărbați însurați de curând, pleacă din casă în casa să ureze cu Plugușorul sau să “hăiască” cum se spune în Moldova. Cu Plugușorul urează astăzi și copiii.

Colinda Pluguşorului este în datina ţărilor agricole o urare pentru rodirea câmpului. Specialiştii în folclor consideră că, de fapt, Pluguşorul nostru este “carmen avele al romanilor”, colindul cu rugăciunea de ocrotire a semănăturilor din câmp, a muncilor agrare, în genere. Este una dintre datinile cele mai vechi şi mai frumoase tradiţii, ce s-a păstrat  până  azi la poporul român. În pocnet amarnic de harapnic sau bici, în sunet de talancă sau clopoţei, ca şi în muget de buhai, colindătorii îşi deapănă urarea îndemnându-şi amicii cu refrenul: ”Ia mânaţi măi,/ Hăi,hăi ”.

Vorbind despre aratul pământului cu 12 boi, despre semănatul grâului, seceratul si măcinatul lui, ca şi despre frumoasa morăriţă, pluguşorul, care cuprinde în sine atâta poezie, este datina româneasca care zugrăveşte în culori atât de vii deprinderea principala a poporului nostru. Este, poate, „Mioriţa” colindului românesc.

Urarea nu se rezumă numai la expunerea în cântec sau versuri a celor dorite, ca in colinde, ci se înfăptuieşte şi prin prezentarea dramatică a muncilor agricole. Avem deci de-a face cu o manifestare folclorică complexă, menită să aducă belşug în agricultură. Pentru desfăşurarea dramatică a urării se foloseşte plugul sau buhaiul. Plugul era altădată un plug adevărat, împodobit cu gust cu crengi de brad şi cu panglici, mai nou cu hârtie colorata, tras de 4 sau 2 boi, de asemenea împodobiţi cu panglici sau batiste lucrate in stil popular.

În anii din urma se răspândeşte tot mai mult plugul in miniatura purtat pe brate de cel ce urează şi un plug simbolic, format dintr-un bat cu doua craci care reprezintă coarnele plugului. Copiii urează numai cu plugurile în miniatură.

Buhaiul, şi ”buga”, era un vas de lemn de forma unei putinici, cu fundul acoperit cu piele de capra sau de oaie, bine întinsa si legata cu un cerc sau strinsa cu o fringhie. Prin mijlocul acestei piei trece o şuviţă de par de cal fixata in interior cu un nod sau cu bat trecut printr-un laş. Gura vasului este deschisa. Unul din flacai tinea buhaiul, iar altul, cu degetele muiate in bors, in apa cu sacâz sau numai in apa, tragea suvita de par, producind un zgomot surd, intarit de cutia de rezonanta a vasului.

Demn de ştiut, cuvântul „buhai” a ajuns la noi, probabil, prin imtermediul limbilor slave: rus. bugai, pol. buhai. Folcloriştii sunt de părere că obiectul menit sa imite mugetul taurului, simbol al fertilităţii, a fost cândva răspândit în întreaga Europa. La cehi este cunoscut si azi sub numele de bukal sau bukaci, denumirea fiind în legătură cu zgomotul pe care il face. La unguri se numeşte burgato, tot o denumire onomatopeica. La germani se numeşte Rummeltop sau Brummtorf, tot dupa zgomotul pe care il face. Torf înseamnă oala de pământ, de lut, aici vasul fiind de ceramică. Obiceiul a dispărut demult în Europa apuseană si, acolo unde mai există, şi-a pierdut sensul tradiţional; este practicat mai mult ca un joc pentru copii.

Pe lângă plug si buhai, ceata purta bice sau harapnice din care se pocneste, clopote de vite şi tălăngi. Ea era însoţită de instrumentişti populari care cântau din fluiere, cimpoi, vioara sau cobze.

In general, locurile unde plugul si buhaiul apareau impreuna in acelasi obicei sint mai rare. Acolo unde plugul era inlocuit cu un bat simbolic, in tot timpul recitarii batul era jucat in ritmul versurilor; clopoteii care-l impodobeau acompaniau ritmic recitarea. in regiunile unde recuzita era si mai este un plug adevarat, se trage si astazi uneori, iar in trecut se tragea cu regularitate, o brazda in curtea sau la poarta gospodarului. Tragerea brazdei dovedeste, fara putinta de indoiala, ca Plugusorul este un stravechi obicei agrar derivat dintr-o practica primitiva si trecut print-un rit de fertilitate, ajungind o urare de recolte bogate pentru viitor. Urarea este un lung poem in versuri recitate care descrie cu mult umor, dar si cu cuvenita ridicare de plan, fabulos, toate muncile agricole, pina la coptul colacului.

Altadata rit menit sa provoace fertilitatea, Plugusorul este azi, acolo unde se pastreaza, un obicei care contribuie la veselia generala a sarbatorii Anului Nou. Urarea cu plugul sau cu buhaiul povesteste cu umor despre prodigioase munci agricole, al caror rod este fabulos.

Valdemar Liungmann caută să stabilească o legătura între obiceiul nostru si aratul ritual practicat pentru a prosperitate de către ţăranii romani la Calendele lui Ianuarie sau la 1 Martie.

Desfăşurarea dramatică se leagă, după părerea lui Liungmann, de aratul si semănatul ritual din cultul lui Dionisos şi a lui Osiris. Ţinând seama de noile constatări făcute de N. E. Mate asupra miturilor vechi egiptene, putem presupune ca Pluguşorul este de fapt, la origine, ceremonialul primei brazde practicat de către căpetenia obştei patriarhale. Şi în urarea noastră, gospodarul, bădiţa Vasile sau bădiţa Troian, pare sa aibă acelaşi rol.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: