sâmbătă, 24 ianuarie 2026
2.4 C
Sibiu

POLIȚIȘTI DE NOTA 10: Sibiancă dată în urmărire internaţională de autoritățile din Germania, prinsă… pe lângă casă!

 

În cursul zilei de 2 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, au identificat şi prins în municipiul Sibiu o localnică în vârstă de numai 18 ani, urmărită internaţional, pe numele căreia a fost emis un mandat european de arestare la data de 22.12.2016, de către autorităţile judiciare din Germania. Acolo, la ei, tânăra săvârşise o serie de infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În fapt, persoana în cauză, în perioada 08.04.2014 – 03.09.2014, pe teritoriul Germaniei, împreună cu alte persoane, a făcut parte dintr-un grup care a obţinut în mod fraudulos mai multe carduri ale unor persoane, în special de cetăţenie germană, de care s-au folosit ulterior pentru a face diferite cumpărături din magazine sau de la benzinării, pretinzând în mod fals că sunt deţinătorii acestor carduri. Aceştia au obţinut astfel bunuri pentru ei sau le-au vândut pentru a obţine bani.

Aceste fapte sunt incriminate de art. 263(1), (2), (5), art. 267 (1), (4), art. 22, 23 din Codul Penal german şi sunt pedepsite cu închisoare de maxim 10 ani.

Porivit informațiilor transmise de IPJ Sibiu, femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea confirmării mandatului european de arestare şi Curţii de Apel Alba Iulia, care a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 02.02.2017.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Într-o vineri, pe la amiază: La Sibiu, 24 Ianuarie a fost pe… 23 ianuarie

24 ianuarie 1859 – 24 (pardon,scuzați, 23!) ianuarie 2026...

BIBLIOTECA ASTRA: Expoziție documentară dedicată Zilei Unirii Principatelor Române 24 ianuarie 1859

Cu prilejul celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, Biblioteca ASTRA...

Tombola Tursib 2026: Premii consistente pentru călătorii fideli

Veste bună pentru utilizatorii transportului public din Sibiu. Tursib...

Locuiești aici? Lista blocurilor din Sibiu reabilitate termic cu 87 de milioane de lei. Stadiul lucrărilor

Primăria Sibiu accelerează procesul de modernizare a cartierelor, investind...

Alte articole

Să vă fie masa masă! Piața volantă – din nou aproape de sibieni!

Săptămâna trecută a fost reluat programul „Piața volantă din...

OSIM / EUIPO 2026: Reduceri majore de taxe pentru antreprenorii care își înregistrează mărcile

O marcă înregistrată conferă titularului un drept exclusiv, protejat...

Alertă în trafic pe DJ 106: Mașină răsturnată în afara carosabilului lângă Agnita. În ce stare se află victima

Vineri, 23 ianuarie, liniștea dimineții a fost spulberată pe...

Guvernul tocmai și-a dat girul: Spitalul CFR Sibiu trece în administrarea Primăriei de pe malurile Cibinului

„Guvernul României a adoptat astăzi proiectul de hotărâre privind...

Livezi în vârf de munte și povești pastorale: O drumeție inedită la Rășinari pe urmele vechilor ciobani

Te-ai gândit vreodată că în vârful muntelui, acolo unde...

Gusturi autentice în centrul Sibiului: Piața Volantă revine vineri cu produse locale proaspete

Sibiul susține din nou tradiția și producătorii locali. Dacă...

Din aceeași categorie

Categorii populare