luni, 23 iunie 2025
29.1 C
Sibiu

POLIȚIȘTII SIBIENI NU IARTĂ NIMIC: aproape 400 de amenzi în 2 zile și 13 permise suspendate…

Poliţiştii sibieni sunt prezenți și azi la datorie pe principalele artere de circulaţie pentru a fluidiza traficul şi pentru a crește siguranța în trafic.

Poliţiştii rutieri au acţionat, în ultimele două zile atât pe raza localităților urbane, precum și pe sectoarele de drum național din județul Sibiu pentru fluidizarea traficului, astfel încât să fie evitate, pe cât posibil, blocajele rutiere. Totodată, activitatea a avut ca şi scop prevenirea şi combaterea abaterilor rutiere, cauze ale accidentelor de circulaţie.

Așa cum precizează conducerea IPJ Sibiu, la aceste acțiuni sunt angrenate, în sistem integrat, efective mărite de poliție rutieră, ordine publică cu atribuții pe linie rutieră și polițiști de la transporturi. Totodată, polițiștii utilizează în activități dispozitivele de măsurare și înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

În intervalul menționat, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 393 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 72.605 lei, din care 362 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii sibieni au constatat 8 infracțiuni la regimul rutier, din care 3 de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, au reținut în vederea suspendării 13 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.

Inspectoratul de Poliţie al Județului Sibiu continuă acţiunile de informare, prevenire şi sancţionare a abaterilor rutiere pentru a-i determina pe toţi participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să conştientizeze importanţa acestuia pentru siguranţa lor şi a celor dragi.

 

 

 

 

 

 

Sursa foto: www.politisti.ro

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Arta Curajului, mână-n mână cu Arta Circului și cu Muzica. Fantastic, impresionant…

  Artă în lumina scenei, la FITS. FABULOS! FITS uimește...

Și azi, SUPER-EVENIMENTE LA FITS (Ziua 4)

Ne apropiem de jumătatea festivalului. Iată câteva recomandări de...

Q36.5, sportivul-vedeță care revine la Turul Sibiului ca SĂ CÂȘTIGE!

Q36.5 revine la Turul Sibiului cu intenția de a-l...

Vești faine pentru Racovița și Sebeșu de Sus

„Dragi racoviceni și sebeșeni, Ne bucurăm să vă anunțăm că...

Alte articole

FANTASTIC: Junii, protagoniști în două festivaluri în aceeași zi!!!

Duminică, 22 iunie 2025, neosteniții Juni ai Sibiului performează...

EVENIMENT ISTORIC- Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de ani: O Poveste Vie a Patrimoniului

Proiectul cultural „Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de...

Trei evenimente azi la Brukenthal

Trei expoziții de excepție se deschid astăzi la Muzeul...

FITS 2025, ziua a doua: o pleiadă de evenimente vine să vă umple sufletele

Ziua 2 de FITS2025. Sărbătoarea continuă! Iată recomandările: Picioroange XXL, Compagnie...

Finanțare nerambursabilă pentru un super-proiect la Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA a obținut finanțare nerambursabilă din partea Departamentul...

Ziua IEI, ediția a XII-a, în Muzeul ASTRA: Ia, comunități, valori și trăiri!

MINUNAT?! Puțin spus... În 24 iunie 2025 Muzeul ASTRA...

Retrospectivă în imagini a FITS! Eveniment de neratat!

SUPERRR! Sala expozițională a Primăriei Sibiu este gazda unui...

Din aceeași categorie

Categorii populare