Popas la Cârţişoara

Cârţişoara- un loc de basm, cu uliţe înguste, legende, haiduci şi oameni destoinici. un loc fermecat, în care tradiţia dă şi azi bineţe localnicilor, oricând încinşi la poveşti şi gata să primească oaspeţi. Sat secular şi buna ca pita caldă, sat vechi şi peisaje ce parcă, oriunde, te-ndeamnă să-i dai bineţe lui Badea Cârţan ori meşterilor iconari din vremea când uliţele păstrau urmele opincilor trudite asemenea unor peceţi. Cârţişoara, recunoscută azi oficial ca unul dintre cele mai frumoase sate româneşti. Şi… nu numai!

Cârţa Românească apare atestată, sub această denumire, în documentele emise de cancelaria regală maghiară în anii 1322 (Kerch Olacorum), 1329 (Kerch Olacorum) și 1411 (Kercz Olachorum; Kercz Olochorum).

Existenţa aşezării româneşti a fost confirmată documentar, mai întâi, în anul 1252 în forma "Kyrch". În anul 1322 aşezarea apare atestată cu un nume dublu, compus dintr-un toponim şi etnonimul atribuit românilor în limba maghiară ("Oláh"). Explicaţia acestei modificări onomastice trebuie pusă în relaţie cu formarea, între anii 1252 și 1322, a localităţii Cârţa sau Cârţa Săsească (ceva mai la Nord-Est), fondată de mănăstirea Cârţa şi populată cu oaspeţi germani, precum şi cu intenţia de a disocia aceste aşezări omonime.

 Data întemeierii acestui sat românesc medieval timpuriu nu este cunoscută. Prima atestare documentară, implicită, a localităţii datează din anul 1223. Documentul emis în acest an de regele maghiar Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) se referă la evenimente petrecute între anii 1205-1206, respectiv la retragerea teritoriului satului de sub autoritatea juridică a locuitori săi romani (terra… exempta de Blaccis), urmată de donarea sa capitulului mănăstirii cisterciene Cârţa. Această relatare reprezintă prima menţiune scrisă, provenită din cancelaria regală maghiară, a unor realităţi istorice din cuprinsul Ţării Făgăraşului şi, concomitent, cea mai timpurie evocare a românilor de la sudul Oltului de Mijloc.

Cârțișoara apare menţionată în Harta Iosefină a Transilvaniei- 1769-1773. Identificarea explicită a așezării și confirmarea caracterul său românesc datează din anul 1252. În această perioadă Cârța, viitoarea Cârțișoara, era centrul administrativ și politico-religios al Țării Făgărașului (terra Olahorum de Kircz), denumită în această perioadă și Țara Cârței, și deținea aceași importanță politico-administrativă ca Brașov, centrul administrativ al sașilor din Țara Bârsei (terra…Saxonum de Barassu) și Sfântul Gheorghe, centrul administrativ al secuilor din Sepsi (terra…Siculorum de Sebus). Vechimea și poziția acestei așezări românești în peisajul Țării Făgărașului este subliantă și de tezaurul monetar descoperit spre sfârșitul secolului al XIX-lea în vecinătatea așezării, care a fost datat după mijlocul secolului al XII-lea.

Importanța istorică a acestei așezări românești, locuită de o populație "schismatică", este diminuată treptat în jumătatea a doua a secolului al XIII-lea. În jurul anului 1300 centrul administrativ al Ţării Făgăraşului va fi deplasat în cetatea Făgăraş. În decursul evului mediu, respectiv între anii 1205/1206 și 1474, localitatea Cârţişoara a fost o posesiune a mănăstirii cisterciene Cârța.

Localitatea, decăzută în cursul evului mediu la nivelul unui sat oarecare, va apare menționată în izvoarele scrise din secolele XIV-XV, respectiv în anii 1322, 1329 și 1418, în forma Cârța Românească ("Kerch Olacorum", "Kerch Olacorum", "Kercz Olachorum" și "Kercz Olochorum"). Deja în anul 1509 așezarea este denumită în izvoarele scrise prin diminutivul Cârțișoara. În jumătatea a doua a secolului al XVI-lea, așezarea apare atestată în formele Streza Cârțișoara și Oprea Cârțișoara, numele provenind de la ciobanii care le-au întemeiat. În cursul secolului al XVII-lea satele Streza și Oprea vor fi donate familiei nobiliare maghiare Teleki.

Demn de precizat în luna octombrie a anului 1599, aici Mihai Viteazu a făcut un penultim popas înainte de începerea bătăliei de la Şelimbăr.

În afara legendarului Badea Cârţan, cunoscut şi în Europa până hăt, la Columna lui Traian, bătrânii satului îşi amintesc cum, cu mult timp în urmă, satul lor era cunoscut datorită haiducului Andrei Budac. Se spune că era neînfricat- spaima bogaţilor din Transilvania şi Ţara Românească…Multe poveşti circulă şi astăzi despre vestitul Budac şi ceata sa de haiduci.

S-a născut la 20 iulie 1873 , ca al treilea fecior in familia lui Zenovie si Elisafta Budac . La vârsta de 18 ani a trecut munţii în Ţara Românească şi nu peste mult timp s-a auzit ca este căpetenia unei cete de haiduci, ce prăda şi jefuia pe cei bogaţi . Timp de 20 ani a haiducit în fruntea unei cete de 12 voinici, atât în Ţara Românească cât şi în Transilvania. A luat parte la revolta ţăranilor din 1907 , fiind arestat şi întemniţat la Câmpulung Muscel, considerat ca agitator. A evadat din închisoarea şi împreună cu tovarăşii săi a acţionat în Transilvania .

Era un bărbat voinic, statura de uriaş şi putere de Hercule . Privirea îi era pătrunzătoare, cruntă, impunând tăcere şi respect celor din preajmă.

MATEI SI FIUL SAU IOAN PURACARIU (zisi ai Tamforii)

In comuna Cârţişoara s-a născut , a trăit şi a creat opere de o mare valoare artistică, pictorii populari pe sticlă Matei şi fiul său Ioan . În picturile lor se manifesta acel spirit al dorinţei de libertate şi al împotrivirii faţă de asupritori. Surprinzând elemente semnificative din viata satului , lucrările oferă o imagine sugestiva despre evoluţia sa până în zilele noastre . Este o mândrie a noastră ca operele acestor pictori-zugravi , sunt aşezate la locul de cinste în numeroase muzee şi colecţii particulare din ţară şi străinătate .

Matei s-a născut în anul 1836, ca fiul al unui ţăran iobag de pe moşia contelui Teleky . Cei care -au cunoscut îl descriu ca un om mic de statura , bolnăvicios , avea guşă şi era un pic şchiop . Purta plete lungi cu cărare pe mijlocul capului. A avut doi copii : Ioan ,care a pictat împreună cu dânsul şi Matei, care a emigrat în America şi nu s-a mai întors .

Matei a pictat până în ajunul morţii sale ce a survenit la 24.01.1906 . Este înmormântat în cimitirul bisericii cu hramul “Sf. Nicolae”, (dar nu se mai ştie mormântul).

Dintre miile de piese lucrate în aproape jumătate de veac, cu pasiune, cu fantezie, si multa căldura , unele, în mică parte se găsesc expuse în muzeul sătesc din comună, o altă parte se mai găsesc în casele cetăţenilor din comună, dar şi din alte localităţi .

 Ţesătoarea

Silvia Cânduleţ, descendenta unei familii de meşteri, soţia lui Traian Cânduleţ, are 86 de ani şi este, în prezent, o pecete pentru satul său, unul dintre cei mai renumiţi meşteri ţesători din Ţara Făgăraşului. Artista este un transmiţător de tradiţii în cel mai bun sens al cuvântului şi, cu atât mai mult, o vrednică şi neîntrecută candidată la titlul de „tezaur uman viu”.

Capitală

Demn de precizat, Ţara Făgăraşului, ţinut de o importanţă majoră în istoria Transilvaniei, nu a avut centrul administrativ încă de la început în Făgăraş. Aşa cum precizează www.turistintransilvania.com, istoria arată că de fapt, capitala acestei regiuni era la Cârţa Românească – Cârţişoara de astăzi.