Popas la Poplaca. Un sat… din filme, dainuitor în Marginime

Comuna Poplaca dainuie la numai 12 km sud-vest de municipiul Sibiu, în miezul Marginimii, într-un cadru natural deosebit de pitoresc, pastrand aspectul tipic al asezarilor romanesti traditionale de sub munte, vechi de cand lumea.

Alintă oapeţii cu uliţele strâmte şi destul de întortochiate ca să-ti dai seama că nu au fost trasate după vreun plan anume ( ca atunci când se face o colonizare). Majoritatea uliţelor sunt pavate cu piatră de râu. Iar casele, orânduite istoric şi presărate cu troiţe oferă o romanţă arhitecturală care cu siguranţă merge oricui la inimă. Comună unde patriarhalul domneşte ardeleneşte, tihnit… printre gospodari ce iubesc răsăritul şi vorba cumsecade, dar de care mulţi au auzit, ca din poveste, demult, într-un film care avea să facă istorie… „Dolari, aurul şi ardelenii”. Care nu avea nimic suprarealist; transpunea pe peliculă povestea simplă, dar dură a poplăcenilor plecaţi în Lumea Nouă, după niscaiva noroc şi bani.

Cu alte cuvinte, Poplaca e un loc binecuvântat, o bucăţică de Mărginime, în tactul veacurilor, unde tradiţiile se împletesc cu frumosul şi fac aură localnicilor trudnici, pe cât de hâtri, pe atât de credincioşi şi cumsecade.

#”Timpul precis când s-a format această aşezare nu se cunoaşte. Cert este că în intravilanul comunei – partea sa cea mai veche,cu ocazia unor săpături pentru fundaţii s-au descoperit unele unelte datând din neolitic.

După cum aflăm de la primărie, lipsa unor săpături arheologice sistematice, ca şi lipsa documentelor (sau nedescoperirea lor încă) nu ne permit să ştim prea multe despre trecutul îndepărtat al localităţii. Putem susţine însă că, la colonizarea saşilor de către regii unguri, Poplaca era un sat liber ca toate satele româneşti din zona Sibiului. Şi dacă admitem ideea că sudul Transilvaniei nu a fost “Tera desertum”, atunci deducem uşor că împroprietărirea noilor veniţi s-a făcut în detrimentul elementului românesc autohton care treptat, treptat şi-au văzut diminuate sau pierdute câmpurile, păşunile, pădurile, munţii. Sporirea privilegiilor şi abuzurile au condus la revolte. Măsurile luate împotriva românilor ce îndrăzneau să-şi apere drepturile au fost foarte dure: în 1583 conducătorii saşilor au hotărât pedepsirea poplăcenilor cu spânzurătoarea dacă vor cuteza să taie vreun lemn din pădurea lor. Aceasta cu toate că delegaţii satului Poplaca au declarat că ei şi părinţii lor folosesc aceste locuri de sute de ani.

În 1584 din comună liberă, Poplaca a devenit supusă oraşului Sibiu fiind obligată a ajuta la lucrări de clădire a oraşului şi de a servi cu “fugari” în timp de război. Situaţia poplăcenilor nu s-a schimbat nici după ocuparea Transilvaniei de către austrieci, deşi în Conscripţia din 1721-1722 Poplaca era declarată “sat liber care nu datorează nimănui nimic”.

Lupta pentru redobândirea pământurilor şi a drepturilor pierdute a fost deosebit de grea şi multă vreme fără rezultatele dorite. În septembrie 1786 la Viena s-a judecat procesul intentat de poplăceni comunelor Cristian, Turnişor şi magistratului de Sibiu. S-a constatat că plângerile erau întemeiate. Prin decretul împăratului Iosif al II – lea, Poplaca a fost declarată sat liber. Izbânda nu a fost reală căci în februarie 1805 reprezentanţii “liberului şi regescului” sat Poplaca, Stan Ciontea şi Stan Vlad au făcut un nou memoriu către împăratul austriac, dar fără rezultat. Situaţia a continuat până după Marea Unire când starea de lucruri s-a îndreptat parţial în urma evenimentelor ce au avut loc, dar şi a noi şi lungi procese cu Cristianul şi Turnişorul.

Denumiri vechi ale comunităţii

Poplaca, Popláka, Gunzendorf (Numire ieşită din uz în 1919), comună, judeţul Sibiu, plasa Sibiu, locuitori 2515, români, parohie greco-ortodoxă (Sibiu), poşta în Sibiiu (Nagyszeben)
1488 Gonczesdorff 1805 Popláka
1508 Gomczesdorff 1850 Popláka
1733 Poplaka 1854 Paplaka, Gunzendorf, Poplaca”

Oile de Camerun

Nu se tund, nu se mulg iar carnea lor are gustul vânatului sălbatic. Şi nu sunt doar delicii în farfurie. Oile de Camerun prind a deveni o afacere de nota zece pentru un sibian din Poplaca plin de iniţiativă. Uşor de întreţinut, animalele par făcute pe sufletul omului. Şi pe buzunarul lui. Ascultătoare şi rodnice, sunt averea gospodarului. În scurt timp, acesta s-a ales cu o turma de 70 de astfel de oi, ceea ce, fireşte, îi dă oarece speranţe că nu în zadar a investit în animalele de sorginte africană.

sursa foto: www.comunapoplaca.ro