POVESTE cu… MOȘ NICOARĂ. DIN AVRIGUL DE DEMULT

Cuvânt și trăire… de sărbătoare. Mireasmă de… poveste. Ger şi colind laolaltă… la fereastra îngheţată vă aşteaptă o poveste din partea locului, dăruită de doamna Maria Grancea, şeful Bibliotecii Orăşeneşti Avrig:

La noi se spune ca Moşul îşi scutura lanţurile când intra în sat ca să alunge relele şi să scuture ne-norocul fetelor cuminţi… Mai ştiam că-si scutură lanţurile pe sub geamurile copiilor care au fost răi, acolo unde se auzea zangăt de lanţ sigur nu găseau copiii nimic în ghetuţe dimineaţa, poate doar nuiaua care insa capata dimensiuni impresionante.

Bunicul ne povestea, tainic, despre o întâlnire a lui cu Moşul care, zicea el, făcuse o confuzie din cauza viscolului şi era gata, gata să-l lege pe bunicul cu lanţurile lui grele, noroc că a strigat o sora a lui: „Nu-l lua Moşule că nu el o pierdut caii!”. Atunci s-o dumirit Moşul şi, în loc să-l lege cu lanţul i-a lăsat un bon sucit (din alea de care cumpărau pe ascuns, bucăţi mici, pe un ou, de la Schitea) şi un măr mare şi frumos. Da’ nuiaua n-a lipsit nici atunci şi străbunica a pus-o cu grijă pe cuier s-o aibă ajutor la multele boroboaţe.

Mai obişnuiau femeile să fiarbă grâu de Sf. Niculaie pe care îl îndulceau cu zahar sau miere si din care lăsau o lingura pe pervaz în tindă ca să „guste moşul”. Era un proces întreg prin care trecea grâul până „înflorea” la fiert şi trebuia să fie grâu bun!  O lingură de grâu o îngropau în grădinuţă „să ştie şi Pământul ce rod bun ne dă, când suntem vrednici, şi să ne mai dea şi la anul” iar restul îl împărţeau la cei apropiaţi care n-au pregătit aşa ceva. Chiar dacă era doar grâu fiert devenea o delicatesă pentru copii în ziua de Moş Niculaie, poate ca Moşul scutura ceva praf de stele peste el, poate, schimbă grâul, poate…

Copiii îşi puneau de seara ghetuţele lustruite în geam şi se culcau cu speranţa unui dar, însă şi cu teama de a nu auzi cumva sub geam zornăit de lanţ. Chiar şi lanţul câinelui legat lângă şura trezea spaime şi vise cu moşi bătrâni scuturand de lanţuri, cu copii răi duşi să păzeazcă herghelia moşului pe te miri unde. Dimineaţa bucuria darului zâmbea din ghete printre nelipsitele nuiele, iar acolo unde familia era mai numeroasă, nuiaua moşului devenea… snop.

Fetele, mai răsărite, furau vârful nuielelor şi-l puneau într-o ulcică cu apă, iar daca nuiaua înverzea până la anul nou însemna că urma un an cu noroc pentru ele.

Mai era o taină care trebuia musai lămurită în ziua de Moş Niculaie, pe cine luase Moşul (daca luase) iar bucuria că nu lipsea nimeni se amesteca şi cu un piculeţ de dezamăgire: cutare se jura că a auzit lanţurile în curtea vecinului si uite! Nu l-a luat Moşul! Toţi copiii se întrebau: au auzit sau n-au auzit lanţuri în seara trecută?! Nu, verdictul era clar, n-au auzit, au visat doar, caci batranii spuneau ca cel care auzea lanţuri nu scăpa ne-luat de Moş şi uite, toata lumea e acasă! Doar Moşul rătăcea mai departe spre Muntele Suru, păzindu-şi singur caii şi pregătind bomboanele şi nuielele pentru anul viitor, iar bătrânii, zâmbind pe sub mustăţi, ascundeau lanţurile pe care le scuturaseră cu o seară înainte, atunci când cei mici tocmai treceau pragul dintre veghe si vis.

Acuma, fie vorba, nu-l scuturaseră doar pentru spaima copiilor ci şi pentru risipirea relelor şi a duhurilor şi pentru alungarea ne-norocului şi… cine mai ştie pentru cate alte lucruri! Aşa apucaseră de la ăi bătrâni, aşa făceau.

Apoi strecurau în ghetuţe bomboana sau bucăţica de zahăr, un măr şi nuci şi nu uitau nuiaua căci, Moş Niculaie putea veni fără lanţuri, dar fără nuiele… cine a mai auzit?!”

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: