Doamne-ajută și-am plecat / Mulțumim de ce ne-ați dat
Mulțumim de omenit / Și de cum ne-am întâlnit!
S-a mai încheiat un sezon de șezători la Biblioteca din Avrig, căci Domnia sa, Primăvara, se face simțită prin grădini, bate gingaș în ferestre și ne cere să-i dăm locul care i se cuvine în timpul nostru. Harnicele din Sezatoare se vor mai întâlni „în ăst timp” în prima joi după Paște la un ou roșu și un pahar de vin. Dupa rost de sarbatoare. Atunci vor stabili și zilele întâlnirilor din vară, pentru că isi propun sa lege sezonul încheiat de cel viitor prin întâlniri lunare, care sa continue in tihna si bucurie povestea acestor seri in care fusul, acul si vorba batrana tin hangul. Asa cum ne impartaseste initiatoarea acestor activitati, doamna Maria Grancea, si acesta a fost un sezon frumos cu multe daruri adunate în suflete, cu rețete, modele și secrete noi deprinse în serile frumoase petrecute împreună.
Si-am incalecat pe-o sa, sis a fie tot asa! Din tomana, generoasa biblioteca din Avrig va gazdui cel de-al cincilea sezon de șezători.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


