Va marturiseam, nu demult, ca in Ardeal am invatat sa fiu ROMAN. Nu am mintit. Aici am descoperit si-am pus la inima oameni carora ROMANIA le strai dincolo de vorbe. Si, cu fiecare astfel de OM, devin mai bogata, mai fericita… faptul ca de fiece data, dianintea acestor OAMENI ingenunchez cu gandul si cu inima, ma intareste, ma lumineaza, ma indeamna sa va fac cunostinta cu EI, aceste file de poveste din cartea de ONOARE a unei ROMANII pe care noi, ceilalti, am uitat-o, ori am aruncat-o intr-un pod plin de praf.
Astazi va impartasesc povestea unui mic muzeu… din TURNU ROSU. Povestea unei familii in fotografii si… ganduri. O lectie la care sa luam seama. Si maine vom fi, cu totii, mai bogati!
“Muzeul este legat de Familia mea, de comuna unde m-am nascut: la Turnu Rosu. Imi plac foarte mult obiectele lucrurile si amintirile foarte vechi, mai ales ca foarte multe sunt moștenite de la străbunici, bunici, părinți, în plac mult icoanele, în toate acesteaeu gasesc mici comori sufletești. Mi-am făcut acest muzeu care mă încarca cu energie sufletească, iubire, dragoste și fericire proprie…
Inițiativa este a mea, muzeu este asezat în propria mea casă unde locuiesc”, ne-a mai marturisit interlocutorul nostru.
Confesiunea, insa, continua . Timpul si spatiul nu au loc. Doar sentimentele!… Povestea e fascinanta!
Eu sunt tanar, am 35 de ani, și stiu ca mai am foarte multe de la viață de învățat, cu toate ca viața asta m-a supus la multe incercari. Dar nu pot sa ma rup de tarditii si de familie. Sa va spun a dreapta, sa ne rugam să putem duce amintirea, integritatea, armonia, înțelegerea din Familie și din împrejurul nostru ca să putem fi uniți, iubitori și fericiți, sa pastram ce am mostenit, caci fara ele, suntem saraci si ai nimanui. Cu ură, cu invidie, cu dușmănie nu facem nimic. Fara sa iubim familia, trdaitia, satul, amintirile, ne învrăjbim și este mare păcat ca ajungem în ani să ne pierdem integritatea, valorile morale, omenia”.
… In semn de plecaciune pentru acest ROMAN, Nelutu Ciocoiu, aleg sa inchei cu vorbele lui Lucian Blaga: “Copilăria şi satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil. S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie şi sat, o simbioză datorită căreia fiecare din părţi se alege cu un cîstig. Căci, pe cît de adevărat e că mediul cel mai potrivit şi cel mai fecund al copilăriei e satul, pe atît de adevărat e că şi satul la rîndul lui îşi găseşte suprema înflorire în sufletul copilului.(…) Satul există în conştiinţa copilului ca o lume, ca unica lume mult mai complex alcătuită şi cu alte zări, mai vaste, decît le poate avea un mare oraş, sau metropolă, pentru copiii săi”.(Elogiul satului romanesc) in acelasi context, poetul filosof spunea ca “Satul românesc, în ciuda sărăciei şi a tuturor neajunsurilor cuibărite în el prin vitrega colaborare a secolelor, se învredniceşte în excepţională măsură de epitetul autenticităţii”. … Si, iata DOVADA! Satul care traieste prin familie, prin traditie, prin iubire. Departe de freamatul orasului vatamat de ambitii politice, ori de „fite” pe cat de nocive, pe atat de greu de inteles… SATUL, atat de profund in inima unui tanar oarecare…