„E o ciudăţenie localitatea Mârşa din judeţul Sibiu. Nu de alta, dar dacă e să te iei după perimetrul în care se găsesc locuinţe, ea are dimensiuni de sat, dar ar fi un sat tare ciudat dat fiind că e dezvoltat de verticală, adică e „un sat” plin cu blocuri.
Şi tocmai de aceea Mârşa pare mai degrabă un cartier de oraş, nu se ştie cum răsărit în câmp. De fapt nu-i chiar aşa, cartierul ăsta solitar a crescut odată cu Întreprinderea Mecanică Mârşa: cum a crescut întreprinderea, aşa a crescut şi aşezarea umană şi Mârşa a devenit colonie, copil al principalului producător de mijloace de transport auto de mărfuri generale din România comunistă.
De la zece mii la o sută de angajaţi
Povestea întreprinderii din Mârşa a început în 1939, iar după profilarea ei, în 1960, pe producerea de mijloace de transport auto, întreprinderea a început să crească într-un singur an cât alţii în trei. Aşa se face că a depăşit până şi Independenţa de la Sibiu, devenind colosul industrial nr. 1 din judeţ. Autobasculante, remorci auto şi basculante ieşeau ca pe bandă rulantă pe porţile întreprinderii şi „numai, în cursul ultimului cincinal, producţia sa a sporit de peste trei ori”, consemnează monografia judeţului Sibiu, apărută în 1981. Şi la miile de autobasculante, semi-remorci, remorci basculante şi alte cele nu e de mirare că numele Mârşa a ajuns din Germania până în Iran, din Elveţia până în Chile şi Cuba, din Cehoslovacia în Tunisia şi Algeria, din Belgia până în Australia.
Şi pe măsură ce numărul maşinilor sporea, sporea şi cel al angajaţilor: de la câteva sute la o mie şi de la o mie la vreo 12.000 de muncitori. Nici nu-i de mirare că în 1981, judeţul Sibiu producea 21,5% din totalul de autobasculante din România sau că nici nu a trecut bine Revelionul 1971 că, în 5 ianuarie 1971, Nicolae Ceauşescu, primul om al republicii din acea vreme, poposea la Mecanica Mârşa.
Şi a tot crescut Întreprinderea Mecanică şi a început să producă şi maşini de luptă şi tancuri şi alte cele, până când roata s-a întors: după Revoluţia din 1989, comenzile s-au tot diminuat, coloşii ce ieşeau de pe poarta fabricii s-au împuţinat, iar muncitorii – tot aşa. Doar întreprinderea s-a… „înmulţit” şi s-a fărâmiţat în societăţi comerciale. Una dintre acestea era, în anul 2005, printre primii datornici din judeţ la bugetul consolidat de stat, aşa că în acelaşi an Consiliul Concurenţei a autorizat un ajutor de stat în valoare de 6,6 milioane de lei cu condiţia restructurării firmei şi a reducerii capacităţilor de producţie, până în 2010.
O altă societate „născută” din aceeaşi fostă mare Întreprindere Mecanică Mârşa raporta la finele anului trecut 115 angajaţi, cu vreo 50 mai puţini decât în anul 2009. Aceeaşi societate comercială avea în decembrie 2002 – 870 angajaţi, iar în decembrie 2003 – 606 salariaţi”.
Asta consemnează site-ul salveazamonumentul.blogspot.ro referitor la ceea ce a fost şi a rămas Mârşa- o colonie industrială, între trecut prezent, la Marginea Avrigului. O colonie cu vreo 4-5000 de locuitori, aciuaţi pe lângă uzina unde odinioară lucrau aproape 10.000 de muncitori… un loc despre care acum, cel mai mult se vorbeşte la trecut.
Poarta uzinei, poarta dintre două lumi
Şi totuşi, aici a fost nu doar o uzină impozantă, emblematică pentru perioada de dinainte de 1989. Uzina cu pricina devenise un reper, o axis mundi pentru cei din împrejurimi. Şi, dovadă a ceea ce însemna suflarea acestei uzine, respectul oamenilor faţă de locul de care depindea traiul lor şi al familiilor, întreprinderea s-a ales, (oarecum nefiresc), cu o poartă devenită legendară, şi care ţinea de tradiţia meşteşugurilor străvechi din zonă. O poartă-monument, semn al osmozei dintre sat şi oraş la acea vreme, ajunsă, ulterior, exponat de seamă în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA.
Ei bine, poarta asta, cum povestesc şi acum localnicii, deschidea oraşul la hotarul satului şi invers, unea şi despărţea, pare-se cele două lumi- ruralul de urban, invazia industriei pe tărâmul tradiţional, arhaic, al satului transilvănean. „Parc-au vrut să arate că şi dacă e să rămână ditamai uzina aici, în bătătură, oamenii nu-şi vor lăsa datul străbun, tradiţia, de dragul industriei. Era cu tâlc poarta asta! Ieşea din tiparul peisajului, nu avea de a face cu halele şi maşinăriile lor”, spunea Nea Costache, recunoscând că poarta de lemn a ajuns, apoi, mândria muncitorilor, şi mulţi dintre ei, când veneau dimineaţa, ori când ieşeau din tură, o mângâiau în treacăt, pe fugă, „de dorul căşii din sat, care poate era atunci hăt, peste deal”.
Povestea…
Poarta monumentală de la Uzina mecanică din Mârşa a fost transferată în 1974 la Muzeul ASTRA. Ba mai mult, ceea ce era considerată, cu temeinice argumente, „Arcul de Triumf al românilor”, a ajuns însăşi poarta de intrare în celebrul muzeu. Poarta a fost realizată de un grup de elevi ai Şcolii de Arte şi Meserii din Racoviţa sub îndrumarea şi conform proiectului preotului sculptor Traian Bilţiu Dăncuş.
Poarta este inspirată, vizibil, din arta porţilor maramureşene; are trei stâlpi, între care sunt fixate „foile” porţii şi o portiţă laterală sub un singur acoperiş. Monumentul are 9,61 m lungime, 4 m lăţime şi 7 m înălţime. Nu lipsesc, în rândul podoabelor sale, hăizaşul (acoperişul), motivele geometrice, dintele de lup, corigăul (linia în zig-zag), ghinul (unghia), bradul, crucea şi funia răsucită(aspiraţia către înălţime, implicit către divinitate) pline de o simbolistică impresionantă. De altfel, specialiştii apreciază nu doar aspectul acestui ansamblu sculptural, ci mai cu seamă ordnarea motivelor cioplite, încărcate cu funcţii magico-mitice, de apărare împotriva spiritelor malefice şi de purificare şi punere sub semnul binelui a tot ce este dincolo de poartă: simboluri solare- cercul, cercurile concentrice, cercul tăiat de cruce, romburi flancate de cercuri şi rozete.
De asemenea, sunt de remarcat cele două personaje pe umerii cărora parcă dăinuie poarta: o ţărancă în port popular, torcând şi un ţăran cu cojoc şi căciulă, sprijinit într-un topor: „ţăranii aceia pe care mulţi i-au uitat, sau i-au înlocuit sau i-au prefăcut peste noapte în muncitori”, cum îşi aduc aminte oamenii locului.
Şi, ca o încununare a tot ce este această poartă, o felie sănătoasă de istorie, într-unul din medalioanele porţii se poate citi mesajul „am fost şi vom fi”.
sursa foto: www.mediasinfo.ro
