Deschiderea către parteneriate strategice care aduc un beneficiu județului nostru, dar și posbilitatea de a avea acces la bunele practici din Danemarca, au fost două dintre subiectele abordate miercuri, 27 martie, în întâlnirea Președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, cu Ambasadorul Danemarcei în Romania – domnul Soren Jensen.
Daniela Cîmpean: „Intenția unor firme daneze de a investi în județul nostru a fost una dintre noutățile care m-am bucurat să le aflu, deoarece ne confirmă încă o dată atractivitatea de care se bucură Sibiul. Am identificat de asemenea, și teme comune de interes care pot deveni puncte centrale ale cooperării, cum ar fi digitalizarea comuncării cu cetățenii, precum și îmbunătățirea serviciilor sociale.
Împărtășesc opinia domnului ambasador că liderii autorităților locale au responsabilitatea de a evidenția beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană și profit de această ocazie de a reaminti că o serie de proiecte semnificative pentru județul nostru nu ar fi fost posibile dacă România nu ar fi fost membră UE„.