Primăria Municipiului Mediaș se alătură din nou, în calitate de partener, evenimentului național „Let’s Do It, România“, organizat în data de 21 septembrie 2024. La fel ca și în cadrul edițiilor precedente, misiunea proiectului constă în mobilizarea întregii comunități pentru curățarea arealelor naturale din jurul localităților României.
În municipiul Mediaș, activitatea de anul acesta va începe sâmbătă, 21 septembrie, la ora 9:00, cu plecarea din Piața Corneliu Coposu nr. 3 – piața din fața primăriei – și va consta într-o amplă acțiune de curățenie și toaletare a zonelor verzi și de agrement ale orașului, în scopul menținerii unui mediu înconjurător cât mai curat.
Medieșenii sunt așteptați să se alăture în număr cât mai mare acestei activități, în calitate de voluntari, pentru ca demersul să aibă un impact ridicat în mijlocul comunității. Înscrierile celor interesați se pot face în ziua desfășurării activității – sâmbătă, 21 septembrie, în Piața Corneliu Coposu.
Proiectul „Let’s Do It, România“ se desfășoară din anul 2009, iar la actuala ediție s-au alăturat evenimentului, la nivel internațional 198 de țări, fiind așteptate să ia parte peste 19 milioane de persoane.