„Către Primăria Sibiu
în atenția doamnei Primar Astrid Fodor,
Prin prezenta cerere vă solicităm să ne puneți la dispoziție în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele informații și documente cu caracter public:
1. Planul – proiect de amenajare și mobilare, ce însoțește HOTARÂREA NR. 195 / 25.06.2015 cu referire la obiectivul de investiţii „REPARAȚIE CAPITALĂ CARTIER HIPODROM II ( între str. Hipodromului, N. Iorga, M. Viteazu și Oituz)” precum și orice alte planuri, hotărâri și anexe ce stau la baza aprobării intervențiilor de refacere și amenajare în această zonă.
Având în vedere faptul că odată cu începerea lucrărilor de excavare și îndepărtare a carosabilului în zona extinsă Hipodrom II – Aleea Biruinței, Mihai Viteazu, N. Iorga s-au dezrădăcinat între 150 și 200 de metri de gard viu matur (cu înălțimea între 0.5 – 1.6 metri) și au fost scoși din rădăcini peste 20 de arbuști și unii copaci maturi, solicităm să avem acces la propunerea plan de mobilare și reamenajare a spațiilor verzi, a locurilor de recreere și petrecere a timpului liber ce sunt destinate pentru locuitorii din zona în cauză.
2. Un reprezentant al Serviciul Public pentru Administrare Parcuri și Zone Verzi ne-a comunicat că s-a emis de către Primăria Sibiu un aviz de tăiere pentru încă 17 arbori și copaci maturi. Vă comunicăm dezacordul total cu această decizie și vă solicităm să reanalizați această propunere cu atenție sporită asupra realei necesități de a îndepărta anumiți copaci pentru a face loc trotuarului și parcărilor. Nu este admisibil ca extinderea parcărilor să se facă cu prețul eliminării gardului viu și al tăierii unor copaci sănătoși.
3. De asemenea dorim să ne comunicați care a fost modalitatea de consultare publică privind aceste intervenții și dacă proiectul cu planul de mobilare și reamenajare a spațiilor verzi este sau a fost disponibil spre informare către publicul interesat?
4. Venim cu propunerea ca în cazul viitoarelor proiecte de investiții, reparații, refaceri și amenajări, schițele / planurile și informațiile relevante să fie afișate pe panouri de informare ce vor fi amplasate în zona de impact incă din faza de studiere a oportunității și consultare publică cu cetățenii. În acest sens cetățenii vor avea o imagine de ansamblu asupra felului în care va arăta zona reconfigurată / refăcută. Vă rugăm să ne comunicați punctul de vedere al Direcției Tehnice din P.M.S. referitor la această propunere.
Menționăm că demersul nostru vizează o clarificare asupra modului în care se realizează procesul de reparații capitale în zona Hipodrom II, având în vedere că aceste intervenții afectează sever zonele și spațiile verzi existente în acest cartier ducând la scăderea calității vieții locuitorilor. Acest punct de vedere este susținut prin fotografii cu dezastrul cauzat și numeroase luări de poziție ale locuitorilor zonei ce doresc informații specifice despre ceea ce se intenționează a se planta în locul arbuștilor, a copacilor și a gardului viu ce a fost îndepărtat.
Prezenta cerere este formulată în interesul locuitorilor zonei vizate și este însoțită de semnăturile de susținere ale acestora”.
Aceasta este scrisoarea deschisă inițiată de tânărul sibian Robert Paskuj, în dorința de a găsi o soluție dar și de a targe un semnal de alarmă, astfel încât administația locală să țină seamă de problemele de mediu atunci când se iau unele decizii.
Între timp, autorul acestei scrisori dorește să afle și dacă desființarea gardului viu cu pricina are sau nu avizul celor de la Protecția Mediului.
Robert Paskuj ne-a declarat: „în absența implicării unui ONG sibian din domeniul protecției mediului, inițiativa îmi aparține și a luat forma unei solicitări către Primăria Sibiu ce a fost semnată până acum de peste 50 de locuitori ai zonei, iar numărul semnatarilor va crește. Cetățeni nemulțumiți de acest aspect sunt de ordinul sutelor”.