Vine-așa, țara și dă buzna în inima ta, ca un toiag de Dumniezău la ușa a împărăteascăa a altarului din biserica părăsâtă…
Și-odată s-a lumina a ziuă și a primăvară-orișicrae anotimp a fi în realitate, și s-a pune la masă țara cu inima ta și-a ciocni o cupă de bucurie și de dor, de să te țănă cât oi vrea, și pe lumea asta și pe lumea cealaltă, ca să rămâi viu și verde de dragul neamului tău!
Și ui’ cum s-o-mburda țara în inima ta: cu pruncii ăștia de să-i ții la sân ca p-ai tăi! Că și ăștia tot ai tăi îs, sânge din sângele neamului și lumină și din lumina de la Domnul, că numa’ el ne-o binecuvântat cu așa comoară, d-alde CĂLUȘERII Rășinarilor, minune între minuni!
Pune-i, omule, la suflet și icoană pe părătele ăl de Răsărit al iubirii și fii MÂNDRU că ești ROMÂN!
