Promenada Sibiu lansează o nouă colecție de haine în cadrul Feeric Fashion Week

Promenada Sibiu anunță lansarea colecției SYNERGIA 2025 – „Summer is calling”, realizată în colaborare cu designerul Raluca Elena Cînean.

Prezentarea oficială a avut loc pe 18 iulie, ora 20:00, pe terasa panoramică a centrului comercial, în cadrul Feeric Fashion Week 2025, cel mai mare eveniment de moda din Europa de Est care se desfășoară până pe 21 iulie.

Colecția Synergia 2025 este un omagiu adus verii în cea mai vibrantă și relaxată expresie a sa. Cu o estetică modernă și o abordare subtilă a escapismului, colecția propune o sinergie armonioasă între lumină, căldură și libertate, transpusă în ținute fluide, elegante și expresive. Paleta cromatică combină tonuri pastelate cu accente vibrante, iar materialele naturale oferă confort și rafinament.

Un element distinctiv al colecției îl reprezintă imprimeul inspirat de logoul Promenada Sibiu, reinterpretat grafic într-un limbaj vizual care evocă vara și elementele acvatice. Acesta este aplicat printr-o tehnică specială, oferind unicitate fiecărei piese. Linia de accesorii, realizate manual, completează ținutele prin forme inspirate din natură, cu accent pe textură.

„Summer is calling” marchează o nouă etapă în evoluția Synergia, consolidând direcția brandului spre un design funcțional și expresiv. Fiecare piesă reflectă un stil de viață autentic, orientat spre confort și expresie personală.

Lansarea colecției Synergia face parte din programul Feeric Fashion Week din Promenada Sibiu, care aduce o serie de momente dedicate modei contemporane. Publicul este invitat să descopere cele mai noi colecții și conceptele creative ale designerilor într-un cadru urban vibrant.

Mai multe informații despre eveniment și program pot fi găsite pe site-ul Promenada Sibiu, precum și pe paginile de Instagram și Facebook ale centrului comercial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

Războiul… cool din Avrigul frumos care i-a cucerit pe niște elevi din Timișoara

45 de copii își așteptau rândul la războiul de...

NAȚIONALA României, pe pistă, la TCS!

Echipa Națională a României revine la startul Turului Ciclist...

INEDIT: Amintiri despre Asociația Vânătorilor din Cisnădie. FOTO DE COLECȚIE

Aflăm de la dl Alexandru Claudiu Ciucă: „Fotografiile de...

Din aceeași categorie

Categorii populare