„În urma accidentului rutier din această dimineață (autobuzul care s-a răsturnat pe autostradă după ce a pierdut controlul direcției de deplasare), la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu au fost aduși 24 de persoane cu vârste între 21 și 55 ani.
Pacienții sunt toți conștienți, au suferit contuzii și traumatisme și se află în investigații medicale, pentru stabilirea diagnosticelor complete și pentru a identifica dacă sunt cazuri care necesită internare. Dintre pacienți, în stare mai gravă este o pacientă cu traumatism toracic, care se află în investigații amănunțite, la Computerul Tomograf”.
Aceasta este declarația transmisă de purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriță.
La rândul nostru, tuturor le dorim însănătoșire grabnică. Așteptăm vești bune!!!