„Acesta este un rezumat al activității Primăriei Municipiului Sibiu în anul 2017 prin care dorim să arătăm proiectele finanțate din resursele orașului. Din bugetul executat în valoare de 382,57 milioane lei, am finanțat lucrări de modernizare a străzilor și a zonelor de blocuri, am modernizat iluminatul public în parcuri și în cartiere și am achiziționat dotări urbane.
Am continuat și în acest an investițiile în unitățile de învățământ, iar lucrările la obiectivele pentru agrement și sport au primit și acestea finanțare, fiind un factor important în creșterea calității vieții pentru sibieni. Am demarat proiectul de modernizare a flotei de transport public prin achiziția de autobuze noi, continuând să acordăm subvenții pentru gratuitatea oferită categoriilor sociale vulnerabile. Am investit și în celelalte servicii de utilitate publică necesare pentru funcționarea orașului: salubrizarea, iluminatul public, siguranța circulației, funcționarea Poliției Locale, amenajarea spațiilor verzi, administrarea parcărilor, a domeniului public și a fondului de locuințe, asistența socială, evidența persoanelor, administrarea cimitirului și altele. Agenda culturală și cea sportivă au oferit sibienilor și turiștilor zeci de evenimente în spațiul public, contribuind la creșterea în domeniul turismului și în cel al prestării serviciilor. Am înțeles importanța acestor evenimente pentru dezvoltarea orașului și de aceea le-am cofinanțat cu peste 10 milioane de lei”, declară primarul Sibiului, doamna Astrid Fodor, la ceas de bilanț pentru anul ce a trecut. Domnia sa recunoaște, totodată, cel mai nou proiect al orașului și al zonei- Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, necesită eforturi și implicare, urmând să pună în valoare cultura gastronomică și spiritul gospodăresc al sibienilor și să genereze, lesne de înțeles, creștere turistică și economică în oraș.
DESPRE MILIOANE DE EURO
Un al fapt demn de remarcat este că în 2017, administrația sibiană a pregătit proiecte pentru obținerea de fonduri europene în valoare de peste 40 milioane de Euro. „Am început depunerea lor pentru a asigura astfel finanțarea acestora cu fonduri nerambursabile care vor completa resursele bugetului local. Dacă tragem linie, anul 2017 a însemnat noi proiecte reușite, noi provocări pe care leam acceptat ca instituție publică pentru dezvoltarea orașului. Munca din spatele reușitelor a reprezentat o activitate de echipă continuă și susținută. Rezultatele obținute se datorează responsabilității cu care am abordat aceste proiecte precum și sprijinului constant din partea Consiliului Local care a aprobat inițiativele și a susținut eforturile noastre. Vă invit să parcurgeți raportul alăturat care conținte detalii despre un an întreg de proiecte pentru Sibiu”, spune edilul.
INFRASTRUCTURĂ: 4 MODERNIZAREA STRĂZILOR
În 2017, în municipiul Sibiu au fost modernizate 46 de străzi. Lucrările au inclus atât rețelele de utilități, crearea tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor, amenajarea carosabilului și a parcărilor, dar și amenajarea de zone verzi și parcări. De asemenea, în multe dintre locații au fost înlocuite și corpurile de iluminat. Tot anul trecut, s-au modernizat următoarele străzi, structurate pe cartiere:
În zona Terezian – Țiglari: Petru Maior, Ecaterina Teodoroiu, Lăptăriei, Faianței, Fagului
În cartierul Marmeladă: Mărului, Părului, Vișinilor, Fragilor, Prunelor, Nucului
In zona Lupeni: Porumbeilor, Rândunelelor, Anul 1907, Armoniei, Traian
În zona Obor – Viitorului: Berzelor, Gh. Șincai, Sălciilor, Oltului, Octavian Smigelschi, Călan
În cartierul Țiglari: Ulmului, Zugravilor, Zidarilor
În zona Piața Cluj: General Bălan, Narciselor, Ion Pop Reteganu, Păltiniș, Carpaților și Margaretelor
În cartierul Lazaret: Turgheniev, Balanței, Laminorului, Plevnei, Principatele Unite, Strungului, Ecaterina Varga, Frezorilor, Lebedei, Arcului, Libertății, Nicolae Milescu Spătarul
În cartierul Ștrand: Munteniei
În cartierul Gușterița: Ceaikovski
În Hipodrom: Aleea Frații Buzești
Potrivit surselor din cadrul Primăriei, alte 15 străzi au rămas în lucru, lucrările urmând să se finalizeze în 2018. De exemplu, în cartierul Trei Stejari, pe strada Șerbota și pe strada Piața Cluj, pe carosabil a fost turnat asfaltul, iar pe trotuare s-a turnat beton. Pe Strada Drumul Ocnei, situată în zona Marmeladă – Veterani, carosabilul este la nivel de piatră spartă, iar trotuarele sunt betonate. În zona Tilișca: – pe strada Pictor Ștefan Luchian, carosabilul este la nivel de piatră spartă, iar trotuarele sunt betonate – pe strada Presaca, carosabilul și trotuarele sunt la nivel de prim strat asfaltic În cartierul Lazaret: – strada Corneliu Diaconovici: carosabilul și trotuarele sunt asfaltate, în 2018 urmând să fie realizate doar marcajele. Strada Luceafărului: carosabilul este la nivel de piatră spartă, iar trotuarele sunt betonate.
În cartierul Gușterița:
- pe strada Pinului, Ana Ipătescu, Muncitorilor- pe carosabil s-a turnat piatra spartă, iar trotuarele sunt betonate
- În cartierul Turnișor: – pe strada Zăvoi s-a lucrat la rețelele de utilități În cazul străzilor rămase în lucru, constructorii au luat măsuri pentru ca acestea să fie circulabile pe timpul iernii, permițându-se cel puțin accesul pietonal la proprietăți.
- – pe strada Ogorului s-a lucrat la montarea bordurilor pentru amenajarea trotuarelor pe o porțiune a acestei străzi.
- -pe strada Stăvilarului carosabilul este la nivel de piatră spartă, iar trotuarele betonate, pe strada Iazu Morii s-au efectuat doar lucrările la rețele, urmând ca modernizarea să continue în 2018
- – pe strada Mălinului: pe carosabil s-a turnat piatra spartă, iar trotuarele sunt parțial betonate.
- În cazul străzilor rămase în lucru, constructorii au luat măsuri pentru ca acestea să fie circulabile pe timpul iernii, permițându-se cel puțin accesul pietonal la proprietăți.
MODERNIZAREA ZONELOR DIN CARTIERE
În paralel cu investițiile la străzi, s-a continuat și reabilitarea cartierelor de blocuri, lucrările fiind de asemenea foarte ample, incluzând rețele, carosabil, trotuare, parcări și zone verzi: Cartierul Dioda a fost complet reabilitat Cartierul Valea Aurie a fost modernizat prin reparații capitale ale aleilor și parcărilor din zonă, fiind în curs amenajarea unui parc. Lucrarea este finalizată în proporție de 95%. În 2018 a mai rămas de amenajat o parcare din zona străzii Sibiel în suprafață de aproximativ 400 mp și se va finaliza asfaltarea trotuarelor dintre blocurile situate în zona străzilor Dobârca și Crinț. Lucrările în cartierul Hipodrom II sunt finalizate în proporție de 90%, acestea incluzând refacerea carosabilului, reamenajarea parcărilor și zonelor verzi, modernizarea iluminatului public și plantări de arbori Viabilizarea cartierului Reșița II prin amenajarea unor alei carosabile, a trotuarelor, a unei zone de parcare și a unei mici zone verzi.
LUCRĂRI DE REPARAȚII
În cursul anului 2017, lucrările de întreținere și reparații pe străzi au constat în 160 de intervenții care au presupus de la ridicări de capace de canal la cotă și plombarea gropilor apărute în asfalt până la refacerea infrastructurii pe strada Onisifor Ghibu, Papiu Ilarian și Mitropoliei. Primăria Sibiu a intervenit cu reparații și întreținere și pe 52 de străzi de pământ, valoarea lucrărilor executate depășind 530.000 de lei. Trei lucrări importante s-au desfășurat și în zona centrului istoric în acest an: reparații la zidul de sprijin de pe strada Pompeiu Onofreiu, la zidul despărțitor de pe strada Cetății și la balustrada scărilor de lângă Podul Minciunilor. La acestea se adaugă întreținerea și reparații punctuale a pavajelor din zonele centrale. În luna august Primăria Sibiu a semnat acordul cadru pentru întreținerea și reparațiile străzilor din muncipiul Sibiu pentru următorii trei ani. Printre lucrările incluse în acest acord cadru se numără și reparațiile la straturile de bază ale străzilor, repararea 7 trotuarelor, a bordurilor și a pavajelor din piatră cubică sau piatră de râu, repararea pavajelor din parcările amenajate cu grile înierbate, întreținerea străzilor de pământ rămase în Sibiu, precum și aducerea la cotă a gurilor de canal și de scurgere.
CONSERVAREA ȘI RESTAURAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT AL SIBIULUI
În 2017 Primăria Sibiu a continuat să investească în imobilele din centrul istoric care aparțin domeniului public. S-a finalizat, astfel, reabilitarea imobilului din Piața Mică nr. 25 unde s-au amenajat spații publice și unde funcționează câteva servicii ale administrației locale. S-au continuat lucrările la imobilul din Piața Mică nr. 22 unde, de asemenea, se are în vedere crearea de spații publice. Cele două investiții totalizează o valoare de peste 12 milioane de lei.
INVESTIȚII ÎN ILUMINATUL PUBLIC
Modernizarea iluminatului public a continuat și în 2017 cu proiecte mari în cartiere, dar și în parcuri: S-a finalizat lucrarea de instalare a iluminatului ecoeficient în parcul Sub Arini care a presupus: schimbarea rețelei de alimentare, instalarea de noi stâlpi cu corpuri de iluminat cu LED pe alei, instalarea unui iluminat arhitectural la poduri și elementele deosebite din parc, dar și instalarea de echipamente care să permită supravegherea video sau accesul la internet. S-a încheiat și modernizarea iluminatului public prin instalarea unui sistem de iluminat ecoeficient în parcul Petofi Sandor Modernizarea iluminatului public în cartierul Ștrand, în zona Broscărie și pe Aleea Șelimbăr sunt lucrări începute în 2017 care se vor finaliza în 2018.
SALUBRIZAREA ORAȘULUI
Pe parcusrul anului trecut, Primăria Sibiu a inițiat o procedură de achiziție pentru încheierea unui acord cadru prin care să asigurăm salubrizarea domeniului public cu mașini Euro 6 performante în toate cartierele orașului: măturarea, spălarea și stropirea străzilor și trotuarelor, curățarea rigolelor, golirea coșurilor de gunoi stradale, colectarea deșeurilor de pe carosabil, trotuare și zone verzi. 8 Suprafețele prevăzute pentru măturare se vor dubla în acest nou contract și sunt prevăzute suprafețe mai mari de carosabil și trotuare care vor fi spălate mecanizat, înregistrându-se o dublare și în cazul acesta. Și numărul de străzi ce trebuie stropite de firma de curățenie va crește, aria prevăzută în contract fiind de patru ori mai mare decât cea acoperită de vechiul contract. În ceea ce privește golirea coșurilor de gunoi stradale, pentru centrul istoric acțiunea este prevăzută a fi repetată mai des în sezonul turistic și atunci când au loc evenimente de amploare în spațiul public. Acordul cadru se va încheia în 2018 și va fi valabil pentru următorii patru ani. Un proiect mai mic, dar important ca semnal a fost amplasarea de coșuri de gunoi stradale pentru dejecțiile câinilor în parcuri și în zonele centrale. Sibienii care au un animal de companie și îl scot la plimbare, au acum posibilitatea să păstreze domeniul public curat.
MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE
Demn d eluat în seamă, în ceea ce privește acest capitol, în 2017 au fost cheltuiți 9,2 milioane de lei pentru investiții și reparații în clădirile în care funcționează unități de învățământ. Din această sumă 4,17 milioane lei au reprezentat investiții, din care amintim:
finalizarea construcției noii grădinițe din cartierul Ștrand care oferă încă 150 locuri pentru preșcolari 9
reabilitarea sălii de sport de la Colegiul Gheorghe Lazăr.
amenajarea de noi sisteme de drenaj la școlile gimnaziale nr. 8 și Radu Selejan,
amenajarea unui sistem încălzire centrală la școala nr. 12
a început și a rămas în lucru la sfârșitul anului repararea gardului și a porții de acces la școala Radu Selejan, școala nr. 23, grădinița nr. 42 și grădinița Frații Grimm
reparații asfaltice la Colegiul Pedagogic Andrei Șaguna, școlile nr. 8, 12 și 21 și la Liceul Tehnologic Henri Coandă
amenajarea unei rampe de acces pentru persoanele cu handicap la grădinița nr. 15.
În suma menționată sunt incluse și lucrări de reparații la rețelele de utilități din clădirile unităților de învățământ, repararea împrejmuirilor, a grupuri sanitare, a tencuielilor, zugrăvelilor și tâmplăriei. Cele mai importante ar fi:
-reabilitarea sălii de sport a școlii nr. 25 și a Colegiului Național O. Goga
– reabilitarea împrejmuirilor, asfaltarea curții și recondiționarea grupurilor sanitare la școala I.L. Caragiale
– lucrări de branșamente și amenajarea sălilor de clasă la demisolul școlii Radu Selejan
– reabilitarea grupurilor sanitare și a accesului în grădinița 16
– dotarea cu mobilier a grădinițelor 10 și 17
– achiziția de echipamente didactice pentru învățământul dual la Colegiul Independența
– împrejmuirea terenului de sport la școala Regina Maria – repararea gardului și a porții de acces la școala 18
– reparații asfaltice la Colegiul Pedagogic Andrei Șaguna În cadrul programului de extindere a unităților de învățământ pentru eliminarea cursurilor de după-amiază, procedura de achiziție pentru mansardarea școlii Regina Maria s-a finalizat, valoarea investiției fiind de 2,5 milioane de lei.
Lucrările vor fi executate în 2018. Cel mai mare proiect de investiții demarat în 2017 a fost construcția unui nou sediu pentru Liceul de Arte, procedura de achiziție fiind în curs. Această investiție este estimată la 29,5 milioane lei. Alți 1,8 milioane de lei se adaugă la sumele investite, banii fiind utilizați pentru achiziționarea de dotări: sisteme anti-efracție, sisteme de supraveghere video, mobilier și aparatură de bucătărie, echipamente pentru locul de joacă de la grădinița 10 Casuța Poveștilor, dar și mașini de curățat podele, calculatoare și licențe soft, boilere și centrale termice, precum și echipamente didactice. Învățământul dual s-a extins în 2017. Primarul Astrid Fodor a semnat, deja, un număr de 10 contracte pentru dezvoltarea sistemului de învățământ în sistem dual care implică cinci licee tehnologice din Sibiu. Obiectul contractelor semnate cu operatorii economici interesați este acela de a forma competențele necesare pentru dezvoltarea profesională a tinerilor și sprijinirea acestora în tranziția de la școală la un loc de muncă. Demn de precizat, au fost încheiate contracte pentru desfășurarea acestui tip de învățământ la Colegiul Tehnic Independența, Liceul Tehnologic Henri Coandă, Liceul Tehnologic Avram Iancu și Colegiul Economic Gheorghe Barițiu pentru specializări precum: electromecanică, mecanică, sculer matrițer, operator mașini, lăcătuș construcții mecanice, tâmplărie, comercianți vânzători.
INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURA SANITARĂ
Valoarea lucrărilor de investiție și a reparațiilor efectuate în 2017 la Spitalul de Pediatrie a fost de 2,6 milioane de lei. Dintre acestea menționăm:
- construcția unui culoar exterior de trecere în vederea realizării circuitelor funcționale prin care se va realiza circulația separată a pacienților și a personalului medical de la CPU, ambulatoriul integrat, secția clinică de chirurgie, secția de ortopedie spre blocul operator și secția de ATI; investiția este finalizată în proporție de 90%
- au fost amenajate spațiile destinate montării și punerii în funcțiune a computerului tomograf în cadrul laboratorului de radiologie și imagistică medicală de pe str. Gheorghe Barițiu, nr. 1-3
- lucrări de reparații și igienizări interioare în spațiile secției ATI, cele ale blocului operator, în camerele de gardă, în bucătării, depozite și magazii de alimente din locațiile de pe str. Gh. Barițiu, nr. 1-3 și str. Pompeiu Onofreiu, nr 2-4; Medicii acestui spital au consultat în 2017 un număr de 50.000 de copii în ambulatoriu sau în unitatea de primiri urgențe. S-au înregistrat peste 8.500 de internări, alți peste 7.000 de pacienți primind tratament prin internări de zi. Laboratorul Spitalului a procesat în 2017 peste 170.000 de analize. În decursul acestui an Spitalul de Pediatrie Sibiu a condus două proiecte de colaborare cu Spitalul European Polisano pentru îmbunătățirea serviciilor oferite beneficiarilor: un 11 program pentru bolnavii cu hidrocefalie și spina bifida pe o perioadă de doi ani de care au beneficiat aproximativ 30 de copii și un program de tratament al unor malformații cardiace complexe, realizat printr-o colaborare între Spitalul Polisano, Fundația “Healing Little Hearts” (Marea Britanie), Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Fundația Polisano și Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu. De asemenea, Secția de Cercetare a Spitalului a inițiat un proiect de cercetare internațională intitulat “Terapia cu ultrasunete la copiii cu paralizie cerebrală”. La această secție lucrează 10 persoane, medici și personal auxiliar.
INVESTIȚII ÎN TRANSPORTUL PUBLIC
Procedura de achiziție inițiată de Primăria Sibiu pentru cumpărarea primelor 10 autobuze noi este în curs, ofertele depuse fiind în evaluare. Investiția este estimată la 2,5 milioane de euro. SC Tursib SA, societate a cărui acționar unic este Consiliul Local, a contractat în 2017 un credit în valoare de aproximativ 15 milioane de euro pentru achiziția a 50 de autobuze. A fost pregătit proiectul care urmează a fi depus în 2018 pentru obținerea de fonduri europene pentru achiziția de autobuze electrice și hibrid, valoarea achiziției fiind de aproximativ 20 de milioane de euro.
INVESTIȚII PENTRU AGREMENT ȘI SPORT ÎN SPAȚII PUBLICE S-au creat nouă locuri de joacă noi în catierul Dioda, pe strada Doinei, pe strada Eftimie Murgu, pe Aleea Pajiștei, pe Calea Turnișorului, pe Aleea Picasso, pe șoseaua Alba Iulia, pe strada Gorăslău și în parcul Reconstrucției. S-au completat cu echipamente locurile de joacă existente în următoarele locații: str. Ștrandului, bulevardul Mihai Viteazu, str. Oașa, str. Siretului, str. Plugarilor la intersecție cu Calea Cisnădiei, Aleea Seviș, Aleea Șelimbărului, strada Litovoi Vodă, strada Lungă și locul de joacă din cartierul Valea Aurie.
În 2017 Primăria Sibiu a semnat contractul pentru prima etapă a lucrărilor de modernizare a Stadionului Municipal, o investiție de 8,2 milioane lei: reabilitarea tribunei oficiale, a peluzei cu vestiare, a pistei de atletism și a gardului de împrejmuire a acesteia, precum și demolarea tribunelor degradate care vor fi ulterior reconstruite. Lucrările vor începe în martie 2018 și se vor încheia în septembrie a aceluiași an.
Este în curs de desfășurare procedura de achiziție a lucrărilor de reabilitare și modernizare a clădirii Băii Populare
S-a demarat proiectul de reconversie a Lacului lui Binder în scop de agrement. Procedura de achiziție pentru proiectare și execuția lucrărilor este în pregătire
S-a demarat și proiectul de creare de terenuri de sport și un skate park lângă Piața Obor.
În proiectul de construcție a centrului pentru agrement și sport, s-a finalizat anul acesta documentația pentru schimbul de terenuri între Primăria Sibiu și Ministerul Apărării Naționale și urmează concretizarea schimbului de terenuri pentru a demara investiția.
SUNT PREGĂTITE NOI PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ
Un alt fapt demn de remarcat este acela că Municipiul Sibiu este primul din Regiunea Centru căruia i-au fost aprobate Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, documente fără de care nu ar fi putut accesa fonduri pe axa dedicată mobilității. În 2017, Primăria Sibiu a depus pentru obținerea de fonduri structurale însumând aproximativ 30 milioane de lei proiectele de eficientizare energetică a patru unități de învățământ: școala 1 și 21, Școala Radu Selejan și Liceul Noica. Proiectele depuse pentru școala 1 și Liceul C. Noica au fost acceptate spre finanțare, celelalte două fiind în analiză. În acest an au fost pregătite pentru depunere, după deschiderea liniilor de finanțare, următoarele proiecte însumând 47 milioane EURO ca valoare estimată:
– Extinderea școlilor N. Iorga, Regele Ferdinand și IL Caragiale pentru eliminarea orelor de curs de după-amiaza
– Construcția a două noi creșe în cartierul Ștrand și Țiglari
– Reabilitarea Internatului Colegiului Tehnic Independența
– Eficientizarea energetică a trei blocuri din municipiul Sibiu
– Achiziționarea de autobuze electrice și hibrid – Crearea unui centru de închirieri biciclete
– Crearea unui centru operațional pentru mobilitate urbană
– Amenajarea unor trasee pentru bicicliști
– Crearea unui parc în zona Tilișca
– Construcția unui centru destinat comunităților marginalizate.