ROMANCE, BUCURATI-VA! SE IEFTINESC parfumurile, cafeaua, bijuteriile si blanurile! 

Veste buna! Uite ca noul Cod Fiscal aduce si motive de bucurie! Spre exemplu, doamnelor si celor carora le place… luxul, sampania sau… cafeaua!

La anul vom plăti mai puțin pe toate lucrurile care ne fac plăcere. De la 1 ianuarie vor fi eliminate supra-accizele pentru cafea și produse de lux, cum ar fi bijuteriile, blănurile naturale, mașinile puternice și yahturile.

Potrivit libertatea.ro, scad și unele accize la băuturi alcoolice, așa că berea și șampania ar trebui să se ieftinească. Se scumpesc însă țigările, iar ca noutate absolută se introduc accize pe țigările electronice. Toate acestea sunt prevăzute în noul Cod Fiscal, publicat în Monitorul Oficial și citat de stirileprotv.ro

Taxa pe lux dispare din 2016, dupa cum prevede noul Cod Fiscal. In acest context, iahturile și ambarcațiunile cu motoare ce depășesc 100 de cai putere, dar și velierele mai lungi de 8 metri vor fi scutite de acciza introdusă în 2013. Totodata, doamnele vor beneficia de eliminarea accizei la bijuterii, care acum este de aproape 5 lei pe gramul de aur de până la 14 karate și de aproape 10 lei la cel de peste 14 karate. Se elimină și accizele la blănurile naturale, pentru care accizele sunt cuprinse acum între 237 și aproape 5.700 de lei, în funcție de valoare.

Și acciza pentru o mașină cu motor de 3,2 litri este acum de peste 15.000 de lei, dar va fi eliminată anul viitor. Atentie, inclusiv cafeaua se află acum pe lista bunurilor de lux. De la 1 ianuarie, vor fi însă eliminate accizele de 1 leu pe kilogramul de cafea prăjită și de peste 4 lei la cea solubilă.

Codul Fiscal prevede și scăderea accizelor la unele categorii de băuturi alcoolice. Astfel, la bere acciza scade cu aproximativ 60 de bani pe litru, adica 30 de bani sticla. La șampanie acciza va scadea chiar cu aproximativ un leu pe sticlă, iar în cazul tăriilor cu aproximativ 7 lei pe litrul de vodcă sau wkisky.

Asadar, bucurati-va pana nu… se razgandeste careva!

 

 

Sursa foto: laportilecerului.blogspot.com , www.ideal-travel.ro

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: