“…Brazii se leagănă-n vânt,
Cade bruma pe pământ.
Oile din munţi coboară
Şi iau drumul către ţară.
Se răreşte pădurea
Şi-i cade toată frunza,
Numai brazii nu se lasă
Că ei au cetina deasă.
Fie vară, fie iarnă,
Ei îs verzi şi sub zăpadă,
Nu le pasă nici de vânt
Căci ei au crucile-n vârf…”
“Când se aud fluierele
Parcă plâng izvoarele
Şi răsună doinele
Parcă plâng pădurile
Altu viers mai frumos nu-i
Ca viersul fluierului
Din gura ciobanului
Sus în vârful muntelui”
S-o facut inima vers si s-o adapat de Sus, din inaltul cerului, din aripa ingerului, din raza luceafarului… din cararea muntelui, din fluierul ciobanasului… Si s-o intrupat in lume: Maria, un nume sfant, viersuiasca pe pamant… V-am mai povestit despre “poeta Marginimii”, doamna Maria Sterp, din Jina. Mi-am luat permisiunea ca, din cand in cand, sa va impartasesc din versurile sale. Nu-s medic, da’ stiu ca-s leac; nu cunosc vraji, da’ stiu ca asa cuvinte te farmeca si te duc inapoi, cu bine si alean, catre buni, catre tarani. Acolo unde, vorba ceea, ii cald si bine.
Citesti si parca sufletul ti se face pita calda. Si cand o vezi pe EA, MARIA (Sterp), parca vezi toata tara intr-o icoana. Cata lumina, cata demnitate, cat frumos, adunate toate in statura unei taranci de-ti vine sa ingenunchezi pe loc… UN OM FRUMOS de sus, din JINA.
