Salon de benzi desenate in premiera, la Sibiu

Asociatia de prietenie “Ille et Vilaine – Sibiu” in colaorare cu Biblioteca Judeteana ASTRA Sibiu va asteapta, în zilele de 5, 6 si 7 aprilie 2013, la primul Salon International de benzi desenate de la Sibiu.

Cu acest prilej, vor putea fi vizionate numeroase benzi desenate  ale autorilor din întreaga ţară, printre care: Şerban Andreescu, Adrian Barbu, Dodo Nita. Vor fi prezenţi de asemenea şi doi autori francezi: Nicolas Julliard şi Aubry Poitrin.

Timp de trei zile, salonul va oferi nu doar expoziţii, ci şi manifestări conexe  în incinta Bibliotecii Judeţene ASTRA (corp B), unde publicul se va putea întâlni cu autorii.

Vizitatorii vor putea participa, astfel, la activităţi diverse pentru familiarizarea cu toate stilurile de bandă desenată. Ziua de vineri, 5 aprilie, este consacrată publicului şcolar în cadrul săptămânii “Ştii mai mult, fii mai bun”. Împreună cu profesorii lor, elevii vor putea participa la ateliere în care chiar vor lua lecţii  pentru realizarea a unei benzi desenate.

Tot vineri, la ora 18:00 va avea loc inaugurarea oficială a Salonului, urmând ca sâmbătă, 6 aprilie, salonul să continue cu ateliere pentru copii, meciuri de benzi desenate: performanţe artistice în direct, unde autorii vor lansa provocări pe hârtia albă. Sâmbătă seară, la ora 18:30 autorii se vor reîntâlni la Atrium Cafe, în Piaţa Mică, pentru un alt meci de benzi desenate.

Totodată, vor fi organizate conferinţe: sâmbătă la ora 14:00, Dodo Nita va anima împreuna cu Nicolas Julliard o masă rotundă despre trecerea de la banda desenata: literatura pentru copii la literatura pentru adulţi. Duminica, 7 aprilie, la ora 11:00 a doua conferinţă va prpopune tema relaţiilor dintre România şi Franţa pe tematica benzilor desenate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

Valentin Ionescu, Președinte ISF: „Valoarea companiilor este redefinită de tehnologie, inteligență artificială și reziliență”

În cadrul Conferinței „Evaluarea întreprinderii”, organizată la Academia de...

ELECTRA marca TNRS urcă pe scena International Antalya Theater Festival din Turcia

TNRS participă la International Antalya Theater Festival din Turcia,...

Lucrări cu impact pe o cunoscută stradă din Mediaș! Informații oficiale

Au început lucrările de turnare a stratului de uzură...

Din aceeași categorie

Categorii populare