„Avem nevoie mai mult ca niciodată de poveștile, legendele și semnele noastre, de limba bătrână. Avem nevoie să aflăm și să înțelegem ritualurile moșilor noștri, credințele lor despre lumea văzută și cea nevăzută. În fiecare zi pierdem cuvinte, muzici, pierdem căsuțele albastre, jocurile copilăriei, leacul plantelor, sacralitatea dansurilor, obiceiurile de peste an, pierdem dimensiunea magică a sufletului și a lumii. În fiecare zi ne vindem lăzile de zestre, maramele, iile, sunt pline târgurile de ele, fără de preț, neprețuite, așteaptă pe tarabă să le luăm acasă, să le deslușim semnele, să ducem mai departe povestea femeii care le-a cusut, o poveste care vine din vechime și care, dacă îi dăm o șansă, poate să fie fără de fârșit… Doar împreună putem recupera acest patrimoniu țărănesc, neprotejat de nicio lege! Haideți, acum la început de An și Calendar, să ne propunem să salvăm, fiecare după puterea lui, o căsuța bătrânească, o fotă, o zadie, un brâu sau o ie! Salvează o IE este îndemnul generic. Salvând un obiect țărănesc salvezi o frântură de Românie. Și nu uita, ia, vâlnicul, fota, covorul, betele…poate au fost făcute chiar de străbunica ta!” (Iulia Gorneanu)
Este îndemnul de la început de an postat de comunitatea „IA Sibiu” pe o pagină de socializare. În traducere liberă, haideţi să nu ne ignorăm, să nu ne trădăm rădăcinile. O ie, o cătrinţă, o oală de lut (chiar şi ciobită!), o straiţă, o păstură sunt „locuri sfinte” în care bat inimile bunilor noştri, în care zvâcnesc mâinile harnice de demult care ne-au legănat părinţii ca noi azi să vorbim şi să simţim româneşte…
… Un îndemn bun nu doar de citit, ci de înţeles şi de urmat cum se cade.

sursa foto: wikipedia.org
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


