Sărbătoare în… satul Ionilor. De Sân’ Ion

Se încheie cele 12 zile magice… ale sărbătorilor Naşterii Domnului. Nu însă fără a face popas la Tălmăcel, de Sfântul Ion. Unde musai să vă bucuraţi de o tradiţie încă vie, împreună cu tot satul…

La Tălmăcel, Ionii sunt sărbătoriţi în fiecare an printr-un străvechi obicei. Aşa s-a pomenit din moşi-strămoşi. Mai ales că aici, de când se ştiu, nu puţine sunt familiile care-şi botează fii şi fiicele cu numele Sf Ioan Botezătorul (peste 20% din populaţie serbându-şi onomastica pe 7 ianuarie). Şi, uite-aşa,  Pentru locuitorii din satul Tălmăcel şi pentru cei din localităţile apropiate, Sf. Ioan s-a transformat de mult timp într-o zi specială, specială pentru că de zeci de ani, in această zi, oamenii se întâlnesc la pârâul din Tălmăcel ca să-i ude pe Ioni.

Un alai de culoare si sunet

După cum consemnează site-un destinat acestui sat tradiţional, vecin Sibiului şi Tălmaciului, www.tălmacel.ro, trecerea alaiului pe uliţele satului la amiază, în ziua lui Sân’ Ion, un alai deschis de călăreţi şi format din carul alegoric şi măgăruşii cu moşul şi baba din paie, este unul dintre momentele care îi aduce pe tălmăceni acasă şi, mai mult, îi întoarce pe ei, şi pe turişti în miezul vechilor şi pitoreştilor obiceiuri. E un spectacol de culoare şi sunet, susţinut de „chindeauale” ce acoperă haciugile, boii şi caii, de florile din coarnele boilor şi de pe jug, de broderiile din mărgele de pe căciulile tinerilor. Toate aceste elemente, perpetuate prin tradiţie  (ca un legământ cu trecutul şi cu credinţa!) par să se regăsească în versurile pe care junii şi junesele din car le cântă. Versurile vechiului cântec „Frunzuliţă verde, verde de stejar” sunt învăţate de la o generaţie la alta si ele sunt acelea care domină acest obicei, pentru ca ele surprind probabil cel mai bine sufletul oamenilor din aceste locuri.

Pana prin 1945, regula era ca feciorii cetei mari să se facă călăraşi, iar cei de la ceata mică, călăraşi în car. Mai târziu, fiecare ceată îşi împodobea propriul car, fiind chiar o întrecere între cele doua cete pentru a… cuceri sătenii, cum arată Gabriel Stroilă, în „Cartea satului Tălmăcel”.

Ionii sunt udaţi pentru un an mai bun

Drumul călăreţilor şi al carului alegoric prin sat este „flancat” de mulţimea care priveşte de pe margini şi se alătură  apoi cortegiului, astfel că, odată ajunşi la apa ce străbate satul, întreaga suflare se concentrează în acest loc. Rolul principal revine aici junilor care abia aşteaptă să ude fiecare Ion. Primul udat este, după obicei, preotul satului, urmează oficialităţile prezente şi Ionii, fiecare având apoi datoria de a continua acest ritual al udatului prin gustarea vinului oferit de junii satului. Mulţimea se înghesuie să vadă acest vechi ritual, care se crede ca le va aduce prosperitate şi bucurii, în noul an, celor care sunt udaţi.

„…Frunzuliţă verde, verde de stejar, Ia vezi dragă copiliţă ce mai armăsar. Armăsar mândru şi negru, Ager sprintenel, Negru şi cu stea în frunte, Sar prin foc cu el. Copiliţă bălăioară Fii cu Dumnezeu, Eu plec dragă surioară, Să-mi fac rostul meu. La oaste, ţara mă cheamă, Haideţi fraţi români Să ne batem fără teamă Cu orice păgân!”

Despre apa repede şi rece, din locul în care se desfăşoară ceremonialul „Înmuierea Ionilor şi Ioanelor“, se spune că nu îngheaţă niciodată, oricât ar fi gerul de aspru şi zăpada de groasă. Documente vechi amintesc cum că dorinţa includerii în alai a cailor-călări şi a boilor înjugaţi la carele împodobite cu crenguţe de brad, cu ţoale şi cu panglici colorate, ar fi aparţinut sătenilor plecaţi în cătănie în oastea Împăratului de la Viena. Se mai spune, de asemenea, că mult mai-nainte de anul consemnat în scris al obiceiului,1906, pe locul în care mai dăinuie casa de locuit cu numărul 287, ar fi existat o cârciumioară, pe care sătenii-plugari şi oieri o numeau „La Cămară“. Aici, de ziua numelui lor, se strângeau Ionii pentru a-şi cinsti cu băutură prietenii-bărbaţi însuraţi, precum şi pe feciorii-recruţi, pregătiţi de a pleca în cătănie.

Memorabilă, peste timp, a rămas ziua de 7 ianuarie a anului 1919. Atunci, după trecerea doar a câtorva săptămâni de la Unirea cea Mare, de la 1 Decembrie 1918, de la Alba-Iulia, sărbătoarea „Udatului Ionilor şi Ioanelor“ de la Tălmăcel a căpătat o cuprindere geografică transilvan-românească mult extinsă. Pentru că la ea au participat, ca invitate de onoare, şi câteva cete de ţărani îmbrăcaţi în haine româneşti din unele sate de pe Mureş şi Târnave, precum şi din ţinuturile „Ţării Moţilor“ din Munţii Apuseni. Ei purtau la brâu, la fel ca şi tălmăcenii, eşarfe tricolore în roşu, galben şi albastru. De atunci Drapelul Naţional este nelipsit din cetele fetelor şi feciorilor.

Surse Foto: www.talmacel.ro; www.sibiu-turism.spider.justdesign.ro