Sărbătoarea de dincolo de Valentineʼs Day! Ziua Națională a Lecturii

Legea prin care Parlamentul a instituit Ziua Naţională a Lecturii, în data de 15 februarie, a fost promulgată pe 14 ianuarie 2021. Prin această lege s-a decis faptul că bibliotecile și instituțiile publice cu responsabilități în domeniile Educație și Cultură trebuie să ofere asistență și sprijin de specialitate în această zi, contribuind la încurajarea lecturii în rândul populației.

Ziua de 15 februarie, aleasă pentru celebrarea lecturii, marchează datele de naștere a două personalități care au jucat un rol important în dezvoltarea educației românești și în promovarea lecturii: politicianul și criticul literar Titu Maiorescu (15 februarie 1840), fondator al societății literare „Junimea”, și Spiru Haret (15 februarie 1851), reputat matematician și ministru al educației, care a dezvoltat sistemul modern de învățământ al țării.

„Formal, „a citi“ înseamnă parcurgerea cu ochii și procesarea cu mintea a oricărei secvențe de text, indiferent de dimensiunile și de natura acesteia. Din punctul ăsta de vedere, e întru totul îndoielnic că oamenii de azi citesc mai puțin decat cei de ieri. Este însă evident că ei citesc deopotrivă altceva și altfel decat generațiile mai vechi. Cât de vechi? Se pare că în Romania, în vremea Primului Război Mondial, abia vreo 20% dintre adulți erau alfabetizați, adică în stare să citească ceva, indiferent ce. Acum, precum bine știm, rata de analfabetism a scăzut substanțial, chiar dacă, în unele cazuri, s-a menținut destul de ridicată cota „analfabetismului funcțional“: recunoaștem literele, înțelegem cuvintele pe care acestea le compun, nu însă și sensul textelor construite cu ajutorul acestor cuvinte. La ce bun să mai citim, atunci? În ce mă privește, cred că latura strict cantitativă a chestiunii – câte persoane? cât de des? cât de mult? – e puțin relevantă. Cred chiar că întrebarea referitoare la ținta lecturii – SMS-uri? cărți? rapoarte? articole de ziar? postări? etc. – nu e crucială. Ca filolog, ca profesor de literatură, mă preocupă în primul rând chestiunea lui „cum citim“. Lecturile de care noi, cei din branșă, ne simțim atașați corespund unui anumit pattern de acțiune, pe care am vrea să-l transmitem învățăceilor noștri: debarasează-te de constrângerile exterioare de timp și citește „relaxat“, într-un ritm care să-ți permită o procesare mentală optimă a textului pe care îl parcurgi; citește atent, focalizându-te asupra înțelegerii textului și încercând să te decuplezi de la orice sursă de bruiaj; citește, totodată, „intens“, fără să sari peste pasaje care ți se par neinteresante, insistând acolo unde te confrunți cu dificultăți de înțelegere, mergând la dicționar pentru cuvinte al căror sens îți e străin, revenind asupra unor secvențe de text parcurse anterior când simți că ele ar putea începe să ți se arate într-o altă lumină… Cititul, așa cum îl vedem noi, cei „din branșă“, e o activitate deopotrivă energică și delicată în care, dacă îți dorești răsplata, investești atenție, răbdare, imaginație.” (Liviu Papadima – „Ca filolog, mă preocupă în primul rând cum citim” în interviu cu Sorin Ivan)

„De ce oamenilor le place, de atîta amar de vreme, să spună, să scrie, să asculte sau să citească poveşti scornite nu e clar nici pînă azi. S-a spus că ar fi înrudite cu istoria şi că sînt, în felul lor, mai adevărate decît aceasta, dat fiind că relatările istorice sînt constrînse să se mărginească la ce s-a întîmplat, în timp ce o poveste bine ticluită istoriseşte ce ar trebui să se întîmple, sub semnul necesarului şi al verosimilului. S-a spus despre unele dintre ele că, prin mila şi teama pe care ni le stîrnesc, ne purifică de propriile emoţii. S-a spus că ne readuc la condiţia noastră primară, refăcînd „strigătul originar“ al omenescului din noi. Că ne dezbară de egoismul în care ne îngroapă viaţa de zi cu zi. Că ne ajută să dăm sens lumii în care trăim. Că ne oferă un spaţiu de simulare, ca cel în care se antrenează astronauţii, în care să ne putem exersa liber capacitatea de a ne trăi propriile existenţe. Că hrănesc una dintre aplecările noastre native definitorii, curiozitatea. Că ne îndrumă spre o înţelegere deliberativă a lumii, ridicîndu-ne deasupra poncifelor şi a locurilor comune. Că ne pun la dispoziţie un rezervor inepuizabil de alternative pentru ideile şi credinţele noastre, atunci cînd valabilitatea acestora începe să se erodeze. Că ne ţin treze imaginaţia şi creativitatea, de care avem în permanenţă nevoie. Că ne ajută să visăm. Că ne deschid căi neaşteptate cunoaşterii de sine. Că ne fac mai înţelegători şi mai toleranţi faţă de ceilalţi. S-a spus cam totul pe tema asta şi încă pare a fi insuficient.” (Liviu Papadima – „De ce (să) citim” în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014)

 Citiți! Cititul e, cu certitudine, una dintre cele mai frumoase misiuni ale omului!