Se declanşează insolvenţa la o importantă firmă din Sibiu. În… rol principal: FLORIN CĂLINESCU

 

DAFORA GROUP SA Sibiu reprezintă o nouă insolvenţă importantă din portofoliul omului de afaceri Gheorghe CĂLBUREAN. După AMBIENT SA, DAFORA SA sau MĂCELARIILE MEDIAŞ SRL. Sentinţa de deschidere a procedurii a fost pronunţată de judecătorul sindic Elena TRIF de la Tribunalul Sibiu, pe 11 aprilie 2016 (Dosar nr.835/85/2016), inedită la această speţă fiind implicarea lui cunoscutului om de televiziune Florin CĂLINESCU, în urma unor “combinaţii destul de încâlcite”.

Potrivit supervizor.ro, în august 2006, SALFLOM SRL (devenită ulterior MĂCELĂRIILE MEDIAŞ SRL), a încheiat un contract de creditare cu VOLSKBANK ROMÂNIA, societatea DAFORA GROUP SA garantând îndeplinirea obligaţiilor asumate de către beneficiarul finanţării cu bunuri imobile din patrimoniul său (teren şi construcţii). Firma creditată, MĂCELĂRIILE MEDIAŞ SRL, a intrat în insolvenţă şi apoi în faliment. Pentru a limita pierderea, banca cesionează creanţa către firma de recuperare RABON CREDIT SOLUTIONS ROMANIA SRL Bucureşti, iar această o pasează la FLORIN CĂLINESCU MEDIA COMPANY IMPEX SRL, societate controlată de cel mai nou jurat de la “Românii au talent”.

DAFORA-GROUP-10-ani-600

Ulterior, firma lui actorului a demarat procedurile de executare silită a bunurilor DAFORA GROUP SA. Demn de precizat, acestea au fost suspendate (de instanţă) la un moment dat, dar la ora actuală “executorul judecătoresc poate continua executarea silită a bunurilor imobiliare care au garantat executarea contractului de credit, urmărind cu prioritate stingerea creanţei pe care o deţine creditoarea FLORIN CĂLINESCU MEDIA COMPANY IMPEX SRL”, după cum se precizează în documentaţia depusă la Dosarul nr.835/85/2016. Considerând că această executare ar putea duce la valorificarea imobilelor la preţuri inferioare celor de piaţă, DAFORA GROUP SA a solicitat aplicarea Legii 85/2014.

 trebuie menționat că firma lui Călinescu nu este singurul creditor important al companiei lui Gheorghe CĂLBUREAN, datoriile totale ale DAFORA GROUP SA fiind aproximate la 22,89 milioane lei. Interesant este faptul că, spre deosebire de alţi creditori, FLORIN CĂLINESCU MEDIA COMPANY IMPEX SRL nu a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă (nu avea niciun interes, urmărea executarea silită), dar… a declanşat-o, obligând debitoarea să se ceară singură în insolvenţă, după cum precizează sursa citată.

Acum, importantă este data de 25 mai 2016, care a fost stabilită ca termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, iar prima şedinţă a Adunării Creditorilor a fost programată pe 17 iunie 2016, ora 16:00, la sediul administratorului judiciar.

 

 

 

Sursa foto: www.europafm.ro

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: