SE FACE LUMINĂ! O zonă din cartierul Ștrand și una din Broscărie au iluminat public nou

 

SUNT VEȘTI BUNE! Primăria Sibiu a finalizat lucrările de modernizare a iluminatului public începute în luna septembrie 2017 în două zone de blocuri din cartiere.

 

Un nou sistem de iluminat public a fost pus în funcțiune în cartierul Ștrand, în zona delimitată de străzile Ștrandului – Gorjului – Doljului – Maramureșului – Vasile Cârlova. Potrivit anunțului făcut de autorități, aproximativ 100 de stâlpi de iluminat au fost montați pe străzi și pe aleile dintre blocuri. Lucrările au fost realizate de SC FISE Electrica Serv SA, valoarea contractului ridicându-se la 1,15 milioane de lei.

În zona Ștefan cel Mare – Broscărie, între Biserică, str. Ștefan cel Mare și străzile Caprelor și Cantonului s-au instalat peste 80 de stâlpi cu corpuri de iluminat cu LED. Lucrarea a fost executată de SC Electromontaj Carpați SRL, valoarea investiției fiind de 687.000 de lei.

IMPORTANT: În cazul ambelor proiecte, constructorii angajați au înlocuit rețeaua de alimentare, stâlpii și corpurile de iluminat, atât pe străzi cât și pe aleile dintre blocuri. Stâlpii de pe străzi au o înălțime de 7 – 10 metri, iar cei instalați pe aleile și spațiile dintre blocuri sunt de tip lampadar și au o înălțime de 5 metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Accident cu victimă într-o importantă intersecție pe Bdul Vasile Milea din Sibiu

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit, în...

Sfintele Paști, cu lumină, respect și omenie la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie a pregătit un meniu festiv, gândit...

HRISTOS a înviat! Sfânta Lumină să să binecuvânteze!

În noaptea de Înviere, lumina sfântă a venit din...

5 victime, dintre care doi adolescenți, în urma unui accident la ieșire din Mediaș

Polițiștii rutieri au intervenit azi, de urgență, puțin înainte...

Veste mare, în Vinerea Mare, de la Brukenthal!

Absolut onorant: Patru piese din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal...

Alte articole

Vrâncean îmbibat în alcool, autorul unui accident în Sibiu

La data de 08 aprilie, a.c., în jurul orei...

Investiții verzi în educație: Grădinițele nr. 7 și nr. 22 din Sibiu intră în reabilitare energetică

Primăria Municipiului Sibiu continuă strategia de modernizare a infrastructurii...

Tălmăcean ajuns la majorat dar și… DUPĂ GRATII, cu mandat european de arestare

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul...

START VOT: Județul Sibiu are 11 destinații finaliste din cele 11 categorii în competiția DESTINAȚIA ANULUI

Cu 11 destinații finaliste din cele 11 categorii, arătăm...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Modernizarea României prin integrare și convergență

„România a avansat semnificativ în procesul de aliniere la...

Din aceeași categorie

Categorii populare