În jurul datei de 1 mai al anului are loc “înţărcatul oilor” adică se iau mieii de ia oi, se stabileşte plata ciobanilor şi alte obligaţii şi drepturi ale părţilor.
Ordinea luării laptelui e în funcţie de numărul oilor, primul ia cel cu oi mai multe şi apoi în ordine descrescândă. În unele sate din jur, pentru mai multă echitate, ordinea nu începe în fiecare an cu cel care are oi mai multe ci un an aşa iar anul următor, invers.
Laptele se încheagă la stână cu cheag preparat de săteni la tăiatul porcului şi este adus astfel acasă. Aici se “strânge”, adică se alege caşul din zer. Din zer prin fierbere se scoate urda. După vreo 5-6 zile caşul e dospit şi din el se face brânză frământată.
Se întâmplă la Păuca. Iar viceprimarul din localitate, dl Vasile Gusan confirmă: „Nu avem noi aici, în zonă, cine ştie ce festivaluri sau delicateţuri din acelea cu fast, dar e bine că oamenii păstrează munca drept tradiţie. Zic că încă e bine cât avem peste 7-8000 de oi la nivelul întregii comune şi gospodari care nu se lasă de moştenirea asta. Aproape că nu mai sunt păşuni la câte oi avem, dar aici asta e baza. În rest ceva cultură mare, porumb, ovăz, grâu. La noi, ţăranii nu se mai ţin aşa, cu cine ştie ce sărbători şi petreceri, sunt oameni bătrâni, majoritatea şi dacă nu ţin de muncă, nu le-ar fi bine”.
Tot de la domnia sa am aflat că, în schimb, numărul bovinelor s-a restrâns mult, mai cu seamă şi din pricina costului laptelui, de 70-80 de bani, şi pentru mărunţişul ăsta, nu se mai merită.
