Amenajată cu pricepere de arhitectură peisagistică, în spiritul romantismului european, Dumbrava atât de minunată a Sibiului a servit, iniţial, sărbătorii de Maial.
În 1852 în Dumbrava a fost sărbătorită prezenţa Împăratului Franz Joseph I. la Sibiu. Pe atunci, un mare stejar, celebru pentru vârsta record de aproape 7 veacuri, i-a ţinut răcoare înaltului oaspete şi însoţitorilor săi, câştigându-şi renumele de „stejarul împăratului”. Până când, doar undeva, o buturugă mai aminteşte de el, fiind tăiat, doborât de bătrâneţi.
De altfel, petrecerile în natură de odinioară în spaţiul Dumbrăvii sunt comemorate din secolul al XVIII-lea, existând ca mărturie câteva gravuri de epocă în care figurează cei câţiva stejari multiseculari care ţineau pe umerii lor peisajul acestui loc mirific.
Acum, între toţi, decan de vârstă a rămas stejarul de la debarcader, de la intrarea în grădina zoologică. Unduit, parcă, să privească luciul ori adâncul apei, uriaş dar neînvins, stejarul numără, s-ar zice, peste 600 de ani („frate” cu Mihai Viteazul, s-ar zice…). De parcă s-ar lua la întrecere cu timpul însuşi, ori cu amintirile bunicilor care-şi aduc nepoţii în parc.
Demn de remarcat, Dumbrava se poate mândri azi cu o zestre de câteva zeci de stejari a căror vârstă depăşeşte 200 de ani.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

