miercuri, 26 martie 2025
7.4 C
Sibiu

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat miercuri în Agnita

 

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz S.A., E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze în integralitate alimentarea cu gaze naturale miercuri, 28 octombrie a.c., începând cu ora 9.00, în localitatea Agnita din județul Sibiu.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

 

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928

(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)

sau                                                   

0265.200.928

(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Una dintre cele mai faine inițiative din mediul rural sibian: Bazarul jucăriilor cu suflet! HAI ȘI VOI!

Vineri 28 martie 2025 de la ora 13:00,sunteți invitați...

START ACȚIUNE: Noua Stație de asfalt și emulsii de la Șeica Mare

Societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu a organizat astăzi...

ANOSR a transmis solicitările studenților candidaților la alegerile prezidențiale

DE LUAT ÎN SEAMĂ: Alianța Națională a Organizațiilor Studențești...

Alte articole

FAIN! Încep pregătirile pentru Festivalul LUCREȚIA CIOBANU 2025

S-apropie... SĂRBĂTOARE! Până în data de 31 MARTIE 2025,...

TRENDURI în designul zonei de dining în 2025 – cum să îți sfătuiești clienții pentru alegeri inspirate

Industria mobilei evoluează constant, iar producătorii și tâmplarii trebuie...

Sunt anunțați noi pași pentru extinderea transportului public în zona metropolitană a Sibiului

DE LUAT ÎN SEAMĂ: Membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară...

Azi, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei. Care este situațiala Sibiu?!

Anual, pe 24 Martie celebrăm Ziua Mondială de Luptă...

Accident grav pe DN1! Pieton găsit în stare de inconștiență

Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN...

Zori de sâmbătă la Baraj: DOSAR PENAL la Avrig pentru pescuit ilegal!

La data de 22 martie a.c., în jurul orei...

„Don Quijote” pe poante face sărbătoare pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”

Centrul Cultural „Ion Besoiu” - Sala Mare: 11 Aprilie...

Din aceeași categorie

Categorii populare