Şezătoarea, un obicei păstrat viu şi la Bradu

Dragu-mi-i unde-am venit
Și cu cin’ ne-am întâlnit.
S-au luat dumnealor, harnicele din Avrig în cea seară cu furcă, fus, caier, ace și gheme și-au trecut Oltul la Bradu. La Centrul de Păstrare și Promovare a Tradiției Locale că doar şi-aici moştenirile din trecut au sălaş bun în inima dar şi în căuşul palmelor trudnice ale femeilor din sat. Şi-a fost… bună seara şi cu lucru mult, cum stă bine bunelor aceste nedezlipite de meşteşug şi dăruitoare de frumos. Şi, în parfumul cozonacului şi-a bucatelor plămădite cu drag, printre ştergare de demult şi vorbe cu duh, şezătoarea a aşezat lucrul în rang de poveste, dar o poveste care, iată, nu se termină şi naşte mereu…

Şi cum să nu scrii, şi cum să nu teminunezi şi să nu priveşti cu respect oamenii ăştia faini care ţin de neamul lor aşa frumos…

Este o datină veche, o adunare formată din oameni de la țară, fiind numită în unele regiuni și furcărie, habă, habără, sau sideancă. În limba maghiară era denumită fonó (furcărie). Ea avea loc în nopțile de iarnă, când se petrecea lucrând și spunând povești, ghicitori și glume. Mulţi considerau şezătorile, în trecut, adevărate „şcoli” de iarnă pentru fete şi pentru neveste.

 

 

sursa foto: dna Maria Grancea

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: