Sfatul Batranilor, sfetnicul de seama la administratiei din Copsa Mica

Înca în comunitatile rurale arhaice, SFATUL BATRANILOR era un soi de „parlament” al satului, doza de întelepciune ce dadea gir celor mai importante decizii si actiuni la nivelul localitatii, întretinand vii traditiile dar si învatatura decanilor de varsta din comunitate.

Sfatul bătrânilor era prezent mai cu seamă în comunităţile care aveau proprietate „în devălmăşie” (dar nu era aceasta o regulă absolută), şi prezenţa acestei instituţii presupunea, în mod cert, un semn clar al democraţiei, dar şi al unei civilizaţii rurale care, cel puţin la noi, dădea pe atunci lecţii oricui.

Ei bine, există în judeţul Sibiu un loc unde Sfatul Bătrânilor a revenit în actualitate, fiinţând de 9 ani. Este vorba de Primăria Copşa Mică, unde din 2004, funcţionează, în afară de reprezentanţii obişnuiţi ai administraţiei locale (primar, viceprimar, consiliu local, secretar) şi un Sfat al Bătrânilor. La iniţiativa primarului Tudor Mihalache, cel care în decizia sa s-a ghidat după principiul conform căruia „Înţelepciunea este un fruct rar. Cules prea devreme, nu are savoare. Cules prea târziu, se ofileşte. Iar înţelepciunea vine cu vârsta”.

Ideea primarului

Recunosc, eu, ca primar m-am gândit că ar fi bine, în deciziile pe care le luăm, în diferite activităţi, să avem sprijinul celor mai în vârstă. Ştiţi cum spune românul- „cine n-are bătrâni, să-şi cumpere”. Aşa se face că Sfatul Bătrânilor a reînviat la noi din 2004. Consider că este o necesitate, în condiţiile în care politica se dezvoltă atât de zgomotos şi rapid, pierzând, uneori din  vedere interesele reale ale comunităţii. Se pierde comunicarea cu societatea, suntem luaţi de val, şi atunci am considerat că Sfatul Bătrânilor, lecţiile de organizare ale înaintaşilor, ne-ar fi de mare folos. Şi aşa a fost!

Iniţial, a fost format din peste 50 de membri, cu vârste între 56 şi 75 de ani, dar ulterior s-au triat, şi acum sunt 20 de membri, a căror activitate dă în permanenţă roade. Au un regulament strict, au un calendar de activităţi, au iniţiative extrem de generoase şi constituie o punte de legătură între administraţie şi comunitate. Au chiar şi o publicaţie a lor şi se implică anual, în aproximativ 100 de activităţi”.

Un organism cu reguli clare

Iată câteva spicuiri din regulamentul căruia se conformează Sfatul Bătrânilor din Copşa Mică:

“Fiecare membru nou primit in Sfatul Batranilor va efectua un stagiu de 6 luni, perioada in care i se va evolua activitatea si comportamentul dupa care va fi primit ca membru cu drepturi si obligatii depline.

Varsta persoanelor care activeaza in Sfatul Batranilor este de la 50 ani pana la varsta nelimitata, dar in conditii de sanatate acceptabile.

Numarul membrilor din Sfatul Batranilor este nelimitat.

Sfatul Batranilor poate hotara prin votul membrilor sai limitarea numarului de membri.

Sfatul Batranilor este condus de un presedinte si doi vicepresedinti, alesi pe o perioada de patru ani;

Sfatul Batranilor va avea un casier care se va ocupa de problemele financiare ale asociatiei si un secretar pentru redactarea documentelor asociatiei alese pe o perioada de patru ani.

Alegerea presedintelui, vicepresedintilor, secretarului si casierului se face prin vot liber de membrii asociatiei.

Orice membru al Sfatului Batranilor poate fi propus si ales in aceste functii daca intruneste majoritatea voturilor exprimate.

Activitatea Sfatului Batranilor se va desfasura pe intreg teritoriul orasului Copsa Mica impartit in 5 zone.

Sfatul Batranilor este un reprezentant al comunitatii locale si are ca sop de a sprijini cu toata priceperea initiativele Primariei locale, pentru schimbarea imaginii si dezvoltarea orasului.

Membrii Sfatului Batranilor se vor implica in toate domenile de activitate si vor cauta sa aiba si initiative proprii pentru rezolvarea sugestilor si propunerilor sau reclamatilor din partea cetatenilor orasului.

Sfatul Batranilor va cauta sa incheie parteneriate educationale cu unitatile de invatamant prescolare, scolar gimnazial si liceal precum si cu celelalte ONG-uri din oras.

Sfatul Batranilor va avea sediu propriu, stampila proprie iar fiecare membru va avea un carnet – legitimatie  si o insigna cu numele asociatiei.

La orice manifestare la care participa membri Sfatului Batarnilor trebuie obligatoriu insigna asociatiei.

Sfatul Batranilor va analiza periodic activitatea membrilor sai.

La sedintele lunare ale Sfatului Batranilor vor participa primarul, viceprimarul, consilieri locali si invitati din diferite institutii de pe raza orasului dar si din alte localitati.

Sugestiile, propunerile, reclamatiile discutate in sedintele lunare ale Sfatului Batranilor vor fi inaintate Consiliului Local.

Retragerea din anumite motive din Sfatul Batranilor a unui membru acesta va fi facuta personal de acesta, care va specifica motivul retragerii.

Nerespectarea Statutului Sfatului Batranilor si neinplicarea unui membru al acestei asociatii pe o perioada de timp mai lunga de 3 luni in activitatea asociatiei atrage cu sine excluderea persoanei in cauza din cadrul Sfatului Batranilor.

Daca o situatie speciala impune inlocuirea presedintelui, a vicepresedintelui, a casierului, a secretarului, numirea altor persoane in locul acestora se va face cu consultarea tuturor membrilor asociatiei si alegerea prin votul acestora.

Fiecare membru al Sfatului Batranilor va avea un curiculum vitae cu datele personale.

Orice membru din Sfatul Batranilor poate face parte din anumite grupuri de dezbatere publica, de comitete de infratire, comisii comunitare consultative, consilii de administratie din gradinite si scoli din diferite comisii sau comitete care elaboreaza proiecte pentru comunitatea locala.

Orice membru din Sfatul Batranilor este liber sa candideze pentru un post de consilier local, sau un alt post in orice partid politic.

Daca vreun membru din Sfatul Batranilor este ales consilier local sau in alta functie intrun partid politic acesta va fi obligat sa se retraga din Sfatul Batranilor”.

Gest umanitar

Apreciind activitatea membrilor Sfatului Bătrânilor, edilul a ţinut să remarce seria lungă a gesturilor umanitare iniţiate de aceştia care a culminat, recent, cu o acţiune de anvergură de strângere de fonduri pentru ajutorarea unui copil bolnav din oraş. “Prin ceea ce au făcut aceşti bătrâni, au salvat sănătatea micuţului, care acum are o proteză pe care familia lui nu şi-ar fi permis-o, fiind extrem de costisitoare. Domniile lor s-au mobilizat, ştiind la vârsta dumnealor ce înseamnă suferinţa şi au salvat acest copilaş.

Dar, în mod categoric, aceasta este doar una din numeroasele asfel de iniţiative”.

Demn de remarcat, în cursul acestui an, Sfatul Bătrânilor din Copşa Mică se va implica în organizarea mai multor activităţi social-culturale precum Ziua Copilului, Ziua Eroilor, Sărbătoarea Berii, Ziau Pompierilor, Ziua Internaţională a Vârstnicilor, Nunta de Argint, Sărbătoarea Sfântului Nicolae, ajutorarea bătrânlor din localitate care împlinesc venerabila vârstă de 90 de ani etc.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: