marți, 22 aprilie 2025
22.9 C
Sibiu

Sibiu: Trimitere în judecată și acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru infracțiuni de corupție în legătură cu emiterea unor decizii de pensionare

La data de 11.04.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat în stare de arest la domiciliu – angajat în calitate de agent de pază la o societate de pază de drept privat, societate care are încheiat un contract de servicii de pază și protecție cu Casa Județeană de Pensii Sibiu, în calitate de complice al unui funcționar public al Casei Județene de Pensii Sibiu pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată (4 acte materiale) și trafic de influență în formă continuată (24 de acte materiale).

Din probatoriul administrat în această cauză s-a stabilit că, în perioada iunie 2024-ianuarie 2025, agentul de pază a intermediat primirea mitei de către funcționarul public menționat anterior sau a pretins foloase materiale în nume propriu, în condițiile în care lăsa să se înțeleagă că are o anumită influență pe lângă funcționarii publici ai instituției şi îi poate determina pe aceștia să îi favorizeze pe mituitori, referitor la acordarea consultanței de specialitate în domeniul ”dreptului la pensie”, la primirea, verificarea, înregistrarea cererilor/dosarelor de pensionare sau pentru acordarea ajutoarelor de înmormântare depuse la această instituție publică, pentru soluționarea favorabilă sau cu celeritate a cererilor menționate.

Foloasele materiale pretinse şi primite constau în sume de bani cuprinse între 50 de lei şi 650 de lei, precum şi în produse alimentare.

De asemenea, în această cauză au fost încheiate 5 acorduri de recunoaștere a vinovăției. Tribunalul Sibiu s-a pronunțat pentru 3 dintre acestea, hotărâri rămase definitive, astfel:

  • la data de 17.03.2025 Tribunalul Sibiu-Secția Penală a condamnat o inculpată, funcționar public al Casei Județene de Pensii Sibiu, la o pedeapsă de 3 ani închisoare  cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, (11 acte materiale).
  • la data de 13.03.2025 Tribunalul Sibiu – Secția Penală a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu un inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 6 luni, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani.
  • la data de 17.03.2025 Tribunalul Sibiu – Secția Penală a condamnat o altă inculpată la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată, compusă din 2 acte materiale.

În ceea ce privește ultimele 2 acorduri încheiate în cauză, procurorul a sesizat instanța de judecată, urmând ca aceasta să se pronunțe la o dată ulterioară.

 

Urmărirea penală a fost efectuată de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciului Județean Anticorupție Sibiu.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Lolele din Agnita urcă într-un super-spectacol e scena TNRS! HAI ȘI VOI!

Notați în agendă: Lolele din Agnita, pe scena TNRS...

Fii parte dintr-o comunitate selectă de artizani români

Peste 15.000 de obiecte handmade listate online.Dacă ești pasionat...

Accident cu 3 victime la Marpod în a doua zi de Paști

Polițiștii rutieri intervin la un autoaccident produs pe DJ...

Mesajul Primarului Sibiului după vestea trecerii în eternitate a Sanctității Sale

"Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii la cele...

Alte articole

Hristos a Înviat! Primiți Lumina Sfintelor Paști!

În noaptea de Înviere, lumina sfântă a venit din...

MESAJUL PRIMARULUI ASTRID FODOR cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale

"Suntem în pragul Paștelui, o sărbătoare care dăruiește mereu...

Sorin Doroftei, cofondatorul Fundației DMS: ”Sportul te învăță să crezi în tine și să îți depășești limitele”

Sportul aduce oamenii împreună, inspiră, motivează și transformă vieți....

Cina cea de taină, în dar de la Brukenthal

Joia Mare este ziua Cinei cele de Taină, adică...

Promenada Sibiu lansează campania de Paște cu premii și cadouri surpriză

În perioada 11-19 aprilie, Promenada Sibiu derulează o campanie...

Încă un carambol la Sibiu, în mai puțin de o oră!

Polițiștii rutieri intervin în aceste momente la un accident...

Din aceeași categorie

Categorii populare