Pe DN1,puțin după ora 8.00, în această dimineață, la km 290 + 300, în afara localitatii Bradu, un barbat aflat în tranzit, în vârstă de 49 ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Brașov-Sibiu, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus.
Acesta din urmă avea la volan un bărbat de 74 ani din județul Sibiu. Â
În urma impactlui violent, a rezultat rănirea conducatorului auto vinovat, care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Trafic blocat total în zonă.
În cauză a fost întocmit dosar penal, efectuandu-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă” faptă prevăzută și pedepsită de articolul 196 alin. 2 și 3 din Codul Penal, și pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
foto: IPJ Sibiu