Splendoare-n iarnă. În alb şi negru- sobru, cu ciucurii rotaţi, în predominanţa roşului şi a altor culori vii, cu toiege sculptate cum numai ei ştiu…
O orchestraţie în care se armonizează nonculorile în eleganţă şi echilibru, broderiile fine, dar viguroase, ornamentele alese cu un deplin simţ artistic.
Nimic strident, nimic „ars”, nimic deocheat. Totul liniştitor, creând, parcă, o aură împrejurul chipurilor luminoase ale junilor. Aceia mulţi şi frumoşi acre au făcut ieri spectacol de tradiţii şi vestimentaţie la Sălişte.
Folcloriştii susţin că individualităţile se înscriu în cadrul unui ansamblu unitar, caracterizat prin prezenţa principalelor piese de îmbrăcăminte (velitoare, cârpă, ciurelul, ie, cătrinţă, păstură, brâu, pieptar – la femei; căciulă din lână de oaie, clop, cămaşa, cioareci, chimir, pieptar – la bărbaţi) în toată Mărginimea (Tilişca, Alămor, Jina, Gura Rîului, Poplaca, Sibiel, Sălişte, Răşinari, Cristian, Orlat, poiana Sibiului, Săcel etc).
De altfel, în ansamblul general al costumului popular românesc, Mărginimea Sibiului ocupă un loc aparte datorită notei sale de eleganţă, sobrietate şi simplitate, motiv pentru care la începutul al secolului al XX–lea, intelectualitatea românească din Ardeal l-a adoptat chiar drept emblemă naţională.
Şi tot aşa parcă a fost şi ieri la Sălişte. Un spectacol de lumină, radiind tocmai din costumele autentice, nemuritoare…
Un soi de colind, de binecuvântare, mult mai profund ca paşii jocului, ori ca versul datinii. Un CEVA care te îmbogăţeşte, te luminează de la sine.
Sursa foto: Transylvania-guide.com
