miercuri, 14 mai 2025
12.9 C
Sibiu

Spiritul Crăciunului vă cheamă la AȚEL. Pentru o faptă bună dăruită bisericii!

Parohia Ortodoxă Ațel împreună cu Asociația Vise Îndrăznețe și Primăria Comunei Ațel organizează un ingenios și… generos eveniment pentru strângere de fonduri, intitulat sugestiv „A venit din nou Crăciunul”.

 

Practic, toți cei care doresc să ajute la finalizarea lucrărilor acoperișului Bisericii Ortodoxe Ațel, aflată momentan în construcție, persoane fizice sau firme, sunt invitați la un spectacol de colinde, susținut de Corul Bărbătesc „Voievozii Munților” din Covasna lui Decebal, condus de preotul Vasile Antonie Tămaș.

Cei prezenți vor asculta, de asemenea, cuvântul de învățătură din partea preoților Vasile Antonie Tămaș și respectiv Inocențiu Cândea.

„Nădăjduim că vom fi în număr cât mai mare, în așa fel încât, dacă am pune fiecare câte o țiglă, lăcașul de cult ar fi acoperit. Să colindăm, să dăruim, acesta e spiritul Crăciunului. Vino alături de noi și bucură-te de grupul de colindători din Covasna!”, este mesajul organizatorilor.

IMPORTANT: Acțiunea are loc sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 17:00, în Căminul Cultural Ațel.

Hai cu toții să facem o faptă bună!!!

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

„Some borders can not be moved with fingers” se vede la Brukenthal

NOTAȚI ÎN AGENDĂ: Muzeul Național Brukenthal vă invită să...

Noaptea Muzeelor 2025 la Biblioteca ASTRA Sibiu. HAI ȘI VOI!

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu nu se dezminte și se...

Viitorul financiar începe în universitate: ASF și ISF aduc educația financiară mai aproape de studenți

Educația financiară a fost în centrul atenției în cadrul...

Eveniment european destinat dezvoltării zonelor rurale. Sibiul, PREZENT!

„La invitația partenerilor noștri din Regiunea Wielkopolska echipa Consiliului...

Alte articole

Primăria Sibiu a premiat sportivii, echipele și antrenorii sibieni de excepție

FRUMOS, EMOȚIONANT, NECESAR: Primăria Sibiu a organizat luni, 12...

Ziua Asistenților Medicali. Mesajul DSP Sibiu

Azi, ca în fiecare an la data de 12...

Noaptea Muzeelor în Muzeul ASTRA

Mai aproape de oameni într-o noapte de mai „Anul acesta,...

Seminar de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laborator Academic ASF la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 13 mai 2025

Institutul de Studii Financiare şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea...

ESTE FILM Festival 2025 propune o panoramă a cinema-ului european contemporan

Între 28 mai și 1 iunie 2025, ESTE FILM...

11 Mai – Ziua Națională a Portului Tradițional. Mesajul ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

Ministrul Simona Bucura-Oprescu: “În acest veșmânt se împletesc identitatea,...

Încă un accident mortal! De data asta pe DN1! Victima este un… URS!

DN 1, km. 292+700m, Hula Bradului, trafic alternativ, dirijat...

Din aceeași categorie

Categorii populare