SPORT PE 4 ROȚI: 70 de echipaje înscrise la Romania Rally Challenge 2017

70 de echipaje din Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Grecia, Israel, Italia, Ungaria și România vor lua startul Romania Rally Challenge 2017. Evenimentul programat pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu se va desfășura în perioada 17 – 19 august. 

 

Nu uitați: În perioada 17 – 19 august, Sibiul devine din nou punctul de întâlnire al mașinilor clasice și a celor de competiție într-un spectacol dedicat tuturor pasionaților de sporturi cu motor.

Așa cum anunță organizatorii, la startul Romania Rally Challenge,  eveniment înscris în calendarele Federaţiei Internaţionale a Automobilului (FIA), Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR), vor fi 70 de echipaje din 9 țări, inclusiv România.

 

Cea mai veche mașină înscrisă până acum în competiție este un Ford A din 1929, iar pe listă se regăsesc o serie de modele care au marcat istoria automobilului. Pasionații de mașini clasice vor putea admira modele ale mărcilor Maserati, Ferrari, Porsche, Mercedes-Benz, Rolls-Royce, Ford, Austin, Triumph, Fiat, Volvo,  MG, Lancia, Renault, Datsun, Volkswagen, Toyota, Honda, Mazda, Peugeot, Mini, BMW, Mitsubishi, Seat, Suzuki și Dacia.
Demn de precizat, în programul pentru ediția din 2017 sunt incluse cele mai importante puncte turistice din județul Sibiu și, desigur, celebrul Transgăgărășan. Startul festiv se va da joi, 17 august, de la ora 19:00, în Piața Mare a Orașului.

 

IMPORTANT: Prezentarea oficială a echipajelor va avea loc vineri, 18 august, de la ora 10:30 tot în Piața Mare, iar sâmbătă echipajele vor ajunge pe Transfăgărășan între orele 12:30 și 14:00.
Participanții la Speed Challenge, categorie deschisă mașinilor de competiție, vor avea de parcurs două probe speciale programate vineri și sâmbătă. Prima probă se va desfășura pe speciala Călugăru vineri de la ora 16:00, iar cea de-a doua pe speciala Păltiniș sâmbătă între 09:30 și 11:30. Festivitatea de premiere se va desfășura sâmbătă seara, de la ora 20:30, în Piața Mare a orașului.

 

***Mai multe detalii sunt disponibile pe www.raliulsibiului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Președinta CJ Sibiu, punct de vedere în privința BUGETULUI

Daniela Cîmpean, președinta Consiuliului Județean Sibiu, declarație de ultim...

De miercuri, Crucea Roșie Sibiu are… Serviciu de AMBULANȚĂ. Declarația președintei CJ

„Astăzi am fost alături de Crucea Rosie Filiala Sibiu...

VESTEA MOMENTULUI: Sibiul, premiat din nou la Gala Smart City Industry Awards

ASTA SPUNE MULTE: Sibiul, din nou premiant al Galei...

Alte articole

INSPIRAT: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu dedică anul 2026 celebrării dramaturgului Radu Stanca

„Dragi spectatori, îl evocăm pe cel care, prin spiritul...

Bărbați reținuți în urma unor percheziții domiciliare! Aflați detaliile!

La data de 3 martie a.c., polițiștii din cadrul...

De ce este nevoie de o căști pentru biciclete: mituri și fapte reale

Deplasarea rapidă în oraș și în afara acestuia este...

FAINĂ VESTE: Sibiul, vizibilitate internațională, la ITB Berlin

Visit Sibiu County revine la standul României la ITB...

Nou ministru la EDUCAȚIE! Reacția cunoscutului psiholog Mihai Copăceanu

„Astăzi domnul profesor Mihai Dimian a dejus jurământul la...

FAIN DE TOT: O floare pentru Thalia, într-o lună plină de muzică, la Filarmonica de Stat Sibiu

La Filarmonica de Stat Sibiu, martie este o lună...

Din aceeași categorie

Categorii populare