De miercuri, 8 iunie începe acțiunea de dezinsecție și deratizare!
Potrivit anunțului făcut în această după-amaiză de autorități, miercuri dimineața echipele vor începe amplasarea în teren a substanțelor raticide, acestea fiind ambalate în cutii și amplasate în zonele verzi și în zonele de blocuri.
De asemenea, din seara zilei de miercuri va începe dezinsecția împotriva căpușelor și țânțarilor, punctul de plecare fiind în apropierea Grădinii Zoologice. Substanțele vor fi mai întâi împrăștiate în zona Pădurii Dumbrava, apoi în cartierul Valea Aurie și parcul Sub Arini și se va intra apoi în cartiere. Pulverizarea substanțelor se va face doar pe parcursul nopții. Întreaga operațiune este estimată că va dura trei zile, aceasta depinzând și de condițiile meteo. Substanța pulverizată nu este dăunătoare pentru oameni și animale și respectă normele legale în vigoare.
Preventiv, reprezentanții administrației locale roagă sibienii să evite zona în momentul în care se împrăștie insecticidul.