luni, 10 februarie 2025
1.3 C
Sibiu

Stop Braconajului! Chiar și pentru 5 kg de păstrăv, un cetățean a intrat în vizorul polițiștilor și s-a ales cu DOSAR PENAL

 

În data de 16 octombrie a.c., polițiștii Compartimentului Delicte Silvice și Braconaj Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică au organizat și desfășurat o acțiune specifică în zona Barajului Negoveanu – Gâtul Berbecului, ocazie cu care, în jurul orei 12,10, a fost depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Alba, aflat la volanul unui autoturism cu care transporta o barcă pneumatică, o plasă monofilament și cantitatea de aproximativ… 5 kg păstrăv.

 

În urma verificărilor, s-a stabilit că, în perioada 14 – 16 octombrie, bărbatul a desfășurat acte de braconaj piscicol, constând în deținere și utilizare plase monofilament, respectiv deținere și transport de pește fără documente legale de proveniență.

Ca urmare, pe numele persoanei în cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare conform art. 64 literele h și k din O.U.G. nr. 23 / 2008.

De asemenea, cantitatea de pește a fost confiscată și predată în vederea valorificării, iar barca pneumatică și plasa monofilament au fost ridicate în vederea confiscării și introducerii în Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ Sibiu.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului Ordine Publică. 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Precizări cu privire la victimele accidentului de azi de pe A1

„Trei colegi drumari din cadrul CIC Săliște au fost...

Accident grav pe A1, în zona Săliște-Săcel! Două victime găsite încarcerate

Polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva...

Diferența dintre rubber base și alte tipuri de baze

Dacă ești pasionată de manichiură sau lucrezi în domeniu,...

FAIN! „Pescărușul”, pe scena TNRS, pe 20 februarie!

Cu o fină înțelegere a subtilităților textului cehovian, Dumitru...

Încă o inițiativă de nota 10 la Biblioteca ASTRA! Aflați acum toate detaliile

În perioada 10-21 februarie 2025, Biblioteca ASTRA Sibiu găzduiește...

Alte articole

Numărul infracțiunilor de înșelăciune a crescut în 2024, în județul Sibiu, cu 16,22%

Analiza indicatorilor privind numărul de infracţiuni sesizate în cursul...

Așa ceva… Peste 850 de apeluri FALSE la 112 la nivelul județului Sibiu, în 2024

În anul 2024, polițiștii au intervenit la  peste 17.900...

Artă Teatrală Sibiu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” urcă pe scenă pe 9 februarie

„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” ne...

Minunată veste vine de la Biblioteca Județeană ASTRA

Se apropie Ziua Națională a Lecturii, iar biblioteca publică...

Peste 5 miliarde de euro- BUGETUL Ministerului Agriculturii pentru acest an

 „Investiții în irigații, în zootehnie, în dezvoltarea fermelor și...

Din aceeași categorie

Categorii populare